Sebastian Vettel a câștigat dramatic prima cursă a sezonului de Formula 1! Ce s-a întâmplat pe circuit când Lewis Hamilton se afla la conducere

Neamțul Sebastian Vettel a început în forță Campionatul Mondial de Formula 1, câștigând prima etapă după o cursă foarte palpitantă. Vettel l-a depășit duminică dimineață pe rivalul Lewis Hamilton (Marea Britanie) în timpul unei perioade de Safety Car virtual.

Sebastian Vettel (Ferrari) a câștigat Marele Premiu al Australiei, care a avut loc pe circuitul Albert Park din Melbourne. Pilotul german l-a devansat cu 5 secunde pe Lewis Hamilton de la Mercedes, deținătorul titlului mondial, iar pe ultima treaptă a podiumului a urcat finlandezul Kimi Raikkonen, coleg cu Vettel la Ferrari.

Momentul decisiv al cursei a fost consemnat în turul 21, atunci când Vettel era al treilea și a profitat la maximum de o situație favorabilă. Monopostul lui Romain Grosjean s-a oprit pe pistă, astfel că a fost activată regula unui Safety Car virtual, ce i-a obligat pe piloți să parcurgă un tur de circuit într-un interval de timp prestabilit, fără să depășească.

Imediat, Vettel a reușit mișcarea câștigătoare în fața lui Lewis Hamilton, care se oprise deja la boxe. Neamțul a făcut „pit-stopul” pe durata Safety Car-ului virtual, iar o asemenea staționare durează cu 10 secunde mai puțin decât atunci când mașinile rulează cu viteză maximă. Astfel, Vettel a reintrat în cursă în fața lui Hamilton și Raikkonen.

Strategia foarte inspirată i-a adus lui Sebastian Vettel a 48-a victorie și al 100-lea podium al carierei. Cvadruplul campion mondial s-a impus și anul trecut la Marele Premiu al Australiei.

Publicat: 25 03. 2018, 12:33
Actualizat: 26 03. 2018, 09:31