Sezonul MotoGP debutează în Qatar în acest weekend pe Eurosport 1
Cu numeroși debutanți la clasa regină și un Mare Premiu nou în calendar, sezonul de MotoGP începe pe Eurosport 1 în acest weekend. 2018 vine cu noutăți în ceea ce privește piloții, cu un circuit nou în calendarul competițional, dar cu aceiași favoriți la victoria finală.
Thailanda se alătură celor 18 Mari Premii desfășurate anul trecut, ducând numărul de curse din acest sezon la 19. Circuitul de la Buriram găzduiește întrecerea în luna octombrie. Sezonul începe în Qatar, urmând să treacă prin America de Sud și America de Nord înainte să sosească în Europa pentru mare parte din vară. Cursele din Asia și Australia au loc apoi, urmând ca în mod tradițional sezonul să se încheie la Valencia pe 18 noiembrie.
Marc Marquez este văzut de mulți drept unicul candidat real la titlu în 2018. Spaniolul de la Honda este marele favorit al sezonului după ce și-a trecut în cont al patrulea său titlu mondial la clasa MotoGP în 2017. Rivalii lui Marquez vor fi, și ei, în mare parte aceiași.
Andrea Dovizioso se anunță a fi unul dintre ei. Italianul a reușit să ducă lupta pentru titlu până în ultima etapă anul trecut, fiind însă surclasat de către Marquez la Valencia. În continuare la Ducati, Dovizioso are acum experiență în elita sportului și poate spera la multiple victorii în acest sezon, însă rămâne de văzut dacă motocicleta sa îi va permite o constanță care să-l ajute în lupta pentru clasamentul general. Dezvoltarea sa pentru ca aceasta să-l ajute și pe Jorge Lorenzo, al cărui stil de pilotaj a părut să nu fie eficient în 2017, își poate spune cuvântul, iar spaniolul ar putea să revină în prim-plan în acest an.
Cuplul de la Yamaha format din Valentino Rossi și Maverick Vinales – primul dintre ei proaspăt anunțat cu o prelungire de contract la echipă – ar putea avea un cuvânt de spus, însă motocicleta japonezilor a părut să fie ușor lăsată în urmă în testele din pre-sezon. Un debut de sezon ca în 2017, când Vinales s-a impus în primele două curse, nu este imposibil, dar este puțin probabil.
Coechipierul lui Marquez la Honda va fi din nou Dani Pedrosa, care a reușit să urce pe podium în nouă etape în 2017, având în palmares și două victorii de-a lungul anului. Pedrosa este așteptat să fie vioara a doua în cadrul echipei, însă este un pilot de luat în seamă când vine vorba despre primele poziții ale clasamentelor. La fel este și Johann Zarco. Francezul a impresionat în 2017 la sezonul său de debut la clasa regină, însă ar putea suferi din cauza motocicletei sale încă de specificație veche.
Noi piloți vor concura în 2018 în MotoGP. Este vorba în primul rând despre Franco Morbidelli, Thomas Luthi și Takaaki Nakagami. Primii doi sunt chiar campionul și vice-campionul clasei mai mici, Moto2, în timp ce japonezul a ocupat locul 7 la finalul sezonului trecut. Morbidelli și Luthi vor fi colegi în cadrul echipei Marc VDS, iar Nakagami va face pereche cu Cal Crutchlow la LCR Honda, echipa urmând să ruleze cu două motociclete în acest sezon.
Sam Lowes a făcut trecerea în sens opus, urmând să participe la clasa Moto2 în 2018, la fel ca și Hector Barbera, iar Loris Baz a părăsit competiția pentru a participa în campionatul de Superbike. Xavier Simeon și Hafizh Syahrin sunt alți doi nou-veniți în MotoGP, cel din urmă fiind primul malaezian care va concura la clasa mare.
Qatarul găzduiește, ca și anul trecut, primul Mare Premiu al anului. Circuitul de la Losail este unul care nu favorizează în mod particular motocicleta Honda, astfel încât lupta pentru victorie se anunță una destul de imprevizibilă.
Anul trecut Vinales s-a impus plecând din pole-position, iar Rossi deține recordul numărului de victorii la clasa mare, cu patru reușite. Lorenzo este la rândul său un pilot de luat în seamă pe motocicleta Ducati, spaniolul având în palmares aici șase succese, dintre care trei la MotoGP.
Calendarul sezonului:
18 martie – Marele Premiu al Qatarului
8 aprilie – Marele Premiu al Argentinei
22 aprilie – Marele Premiu al Americilor
6 mai – Marele Premiu al Spaniei
20 mai – Marele Premiu al Franței
3 iunie – Marele Premiu al Italiei
17 iunie – Marele Premiu al Cataloniei
1 iulie – TT Assen, Olanda
15 iulie – Marele Premiu al Germaniei
5 august – Marele Premiu al Republicii Cehe
12 august – Marele Premiu al Austriei
26 august – Marele Premiu al Marii Britanii
9 septembrie – Marele Premiu al San Marino
23 septembrie – Marele Premiu al Aragonului
7 octombrie – Marele Premiu al Thailandei
21 octombrie – Marele Premiu al Japoniei
28 octombrie – Marele Premiu al Australiei
4 noiembrie – Marele Premiu al Malaeziei
18 noiembrie – Marele Premiu al Comunității Valenciene
Programul transmisiunilor primei etape pe Eurosport 1:
Sâmbătă, 17 martie:
11:40 – Antrenamente 3 Moto3
12:35 – Antrenamente 3 Moto2
13:35 – Antrenamente 3 MotoGP
15:45 – Calificări Moto3
16:40 – Calificări Moto2
17:40 – Antrenamente 4 MotoGP
18:20 – Calificări MotoGP
Duminică, 18 martie:
12:40 – Încălzire Moto3
13:10 – Încălzire Moto2
13:40 – Încălzire MotoGP
15:00 – Cursă Moto3
16:20 – Cursă Moto2
18:00 – Cursă MotoGP