Și-a construit o mașină ca în Fast and Furious pentru a participa la Campionatul Național de Drift!
Mare fan al filmului „Furios și iute: Tokyo Drift”, un ploieștean a decis să investească o mică avere într-o mașină de curse asemănătoare cu cea folosită de actorul Brian Tee în seria de succes, un Nissan 350Z care dezvoltă peste 500 de cai putere. În prezent, Răzvan Stan concurează în Campionatul Național de Drift, iar la finalul săptămânii viitoare, la Palatul Parlamentului, va participa la cea mai nebună cursă din cariera lui.
Fan al Campionatelor Mondiale de Raliu și Formula 1, Răzvan Stan nu și-a imaginat niciodată că va ajunge el în postura de a fi adulat de de mii de spectatori la fiecare cursă. „A fost amuzant oarecum. Am văzut filmul Tokyo Drift și mi-am zis: >”, povestește Răzvan Stan. A revăzut iar și iar celebrul film, iar într-o zi a decis să facă pasul cel mare. Se întâmpla acum trei ani și jumătate.
Și-a cumpărat un model similar cu cel folosit în Tokyo Drift, un Nissan 350Z. „A fost nebnia mea, chiar țineam să reușesc asta. Să știi că are același kit de fibră ca mașina folosită în film”, spune mândru Răzvan, care în cariera sa de pilot de drift se poate lăuda și cu o clasare în Top 8 în King of Europe, sinonimul Campionatului European. Cu un motor Audi 6.0 W12, mașina pilotată de Răzvan Stan are 520 de cai putere și impresionează la fiecare apariție pe circuit.
Pe 25-26 iunie, pilotul va lua parte la cel mai mare eveniment de drift din Europa de Est, a doua etapă a Campionatului Național de Drift, organizat în jurul Palatului Parlamentului din Capitală, unde derapajele controlate vor fi efectuate la viteze de 150 de kilometri la oră. „Este momentul pe care îl aștept de când am început driftul. Să reușești să faci drift la 150 de kilometri la oră cred că e senzația supremă, iar noi vom fi acolo să o trăim pe viu”, a spus Răzvan, care speră la o clasare printre cei mai buni.
În total, peste 60 de piloți de 7 țări vor lua startul la cea de-a doua etapă a Campionatului Național de Drift, la finalul săptămânii viitoare, acolo unde sunt așteptați peste 30.000 de spectatori. Printre participanți se numără Călin Ciortan, românul care a cucerit de două ori titlul european pe echipe, campionii Ungariei, Ucrainei, Bulgariei și Turciei. Biletele s-au pus deja în vânzare și pot fi achiziționate din rețelele eventim.ro și bilete.ro