Simone Tempestini, băgat în corzi în campionatul național: „E o provocare pentru mine!”
Abandonul de la Raliul Argeșului i-a dat planurile peste cap pe plan intern lui Simone Tempestini, pilotul care domină Campionatul Național de Raliuri în ultimii șapte ani. A fost depășit în clasamentul general de Andrei Gîrtofan și Sebastian Barbu, dar Tempestini este în continuare concentrat pentru o luptă pe două planuri, podiumul în Campionatul European și al șaptelea titlu de campion din carieră.
Tempestini câștigase autoritar ultimele 3 ediții ale Raliului Argeșului, cu o eficiență de peste 90% pe probele speciale, însă o mică problemă la cutia de viteze l-a forțat să abandoneze după nici 3 kilometri. Victoria i-a revenit lui Sebastian Barbu, care a fost urmat de Andrei Gîrtofan.
Andrei Gîrtofan conduce clasamentul general!
Astfel, în acest moment, după 3 etape dintr-un total de 9, clasamentul general pe plan intern este dominat de Andrei Gîrtofan, cu 91,4 puncte, urmat de Sebastian Barbu, cu 84,8, în timp ce Tempestini e pe 3 cu 65 de puncte. La final, se vor lua în calcul cele mai bune 7 rezultate din cele 9 runde.
„Este o provocare pentru mine și sunt nerăbdător să urc din nou în mașina de curse. Din păcate, se întâmplă astfel de situații la raliu, unde o clapetă poate decide soarta etapei, dar rămân la fel de determinat să îmi îndeplinesc obiectivele”, a spus Tempestini.
Campionul național absolut en-titre va avea o lună iunie de foc, în etapa Europeană din Polonia, una dintre cele mai dure trasee ale sezonului, și Raliul Bucovinei. În ambele are nevoie de rezultate foarte bune pentru a rămâne în lupta pentru obiectivele sale. În acest moment, pilotul de la Napoca Rally Academy este pe locul 4 în topul general al competiției continentale, iar o clasare în Top 5 în Polonia l-ar putea propulsa pe podium. Un succes pe asfaltul din Bucovina ar fi similar cu reconfirmarea statutului de mare favorit pentru a obține titlul pe plan intern.