SPECIAL | Directorul care a renunțat la fotoliu pentru un business în motociclism. A investit 40.000 de euro și crede că „dacă toți antreprenorii ar fi fost corporatiști, lucrurile s-ar mișca mai bine în România”
- Matei Albulescu, fost director în cadrul Porsche România, a abandonat corporația pentru a se dedica pasiunii pentru motociclism. A pornit businessul RideX cu o investiție de 40.000 de euro și oferă, printre altele, cursuri de siguranță rutieră
- Estimarea lui Albulescu este că în România sunt 100.000 de motocicliști activi, iar în primă fază își propune să lucreze cu un număr de 250-300 de motocicliști în fiecare an în cadrul RideX
- Turismul pe motocicletă este doar una dintre direcțiile în care Matei Albulescu, fiul celebrului actor Mircea Albulescu, vede dezvoltarea businessului în domeniul moto
Doar în anul 2015, până la finalul lunii aprilie, pe șoselele din România au fost înregistrate 2.322 de accidente din care a rezultat moartea unui număr de 469 de oameni și rănirea gravă a altor 2.210. Datele vin de la Poliția Rutieră, organism care ar trebui să țină sub control circulația într-o țară care ocupă al doilea loc în Uniunea Europeană la capitolul morți în accidente rutiere. Un document publicat în această primăvară de Comisia Europeană arată faptul că țara noastră a avut în 2014 o rată de 91 de decese la un milion de locuitori, doar situația din Letonia întrecând problemele României. Dincolo de problemele legate de infrastructură, românii pot acuza și o lipsă crasă de educație rutieră, fie că vorbim despre conducerea mașinilor sau a motocicletelor.
Un român s-a gândit că poate contribui la educarea șoferilor și a transformat totul într-un business care se bucură de un start cu succes. Matei Albulescu, fost șef al mărcilor Volkswagen și Audi în cadrul Porsche România, a abandonat biroul pentru a-și urma un vis din tinerețe. A înființat „RideX – Motorcycle Riding Experience” și își propune să ofere cursuri de siguranță în trafic, dedicându-se astfel domeniului pe care îl iubește: motociclismul. „Am descoperit motocicleta la 18 ani. Am facut și școala, pe vremea lui Ceaușescu, pe un IJ 350, dar n-am mai dat examenul pentru obținerea permisului. Nu mai știu de ce! Pur și simplu m-am luat cu treburile cotidiene și timpul a trecut. Pe vremea aceea eram foarte pasionat de mașini și visam să fiu pilot de raliu. Din motive financiare nu am reușit asta„, își aduce aminte Matei. Acum are 46 de ani, vârsta la care majoritatea oamenilor se gândesc că mai au cel puțin 15 ani până la pensie, adică momentul în care teoretic fiecare face ce îi place.
Ședințele de training conduse de Matei Albulescu în cadrul RideX încep, de fiecare dată, cu partea teoretică în care „eleviilor” li se explică pe tablă exercițiile pe care le vor avea de executat din șaua motocicletei. Foto: Mihai Barbu
Ce este RideX? ProSport a participat la începutul lunii mai la un curs coordonat de Matei Albulescu. Concluziile le puteți citi, pe larg, în acest articol, însă vă putem spune că a fost ocazia cu care am descoperit că zecile de mii de kilometri parcurși în șaua motocicletei nu ne-au fost suficienți pentru a nu rămâne surprinși de câte aspecte nu cunoștea. Pilotajul defensiv trebuie studiat, mai ales în condițiile în care școlile de șoferi moto ale României sunt mai repede școli pentru obținerea permisului, și nu locuri de unde elevii dobândesc cunoștințe folositoare în realitatea traficului. După întâlnirea de la cursul RideX, l-am provocat pe Matei Albulescu la o discuție, iar rezultatul poate fi citit în rândurile ce urmează.
Domnule Albulescu, spuneți că ați descoperit motocicleta la vârsta de 30 de ani. Cum s-a întâmplat asta și cu ce vă ocupați în momentul în care ați descoperit-o?
În anul 2000, pe vremea când lucram deja la Porsche România ca șef al mărcii Volkswagen, pasiunea pentru motociclete sădită în urmă cu 12 ani a erupt datorită unui coleg, Gabriel Păunescu, motociclist și restaurator de motociclete istorice. Gabi mi-a arătat motocicletele lui, unele întregi și funcționale, altele în diferite stadii de restaurare, moment în care am hotărât fără ezitare să mă fac în sfârșit motociclist.
Și când ați decis să transformați pasiunea pentru motociclete într-un business? Cum a apărut această idee?
Atunci când am plătit 1400 de dolari pe prima mea motocicletă, un BMW R60/5 din 1971, fost în serviciul Miliției, nu aveam nicio idee că acest pas urma să îmi schimbe viața. De atunci am schimbat în jur de 50 de motociclete, toate stilurile. Mi-am făcut prieteni noi, mulți prieteni! Mi-am schimbat modul în care îmi petrec timpul liber și vacanțele. Cu toate astea, nu eram mulțumit. Nu mergeam cu motocicleta cât îmi doream de mult. Jinduiam la aventurile altora citite prin reviste și forumuri. Eram invidios pe cei care își făcuseră din motocicletă și motociclism un mod de viață, o profesie, iar eu eram nevoit să stau într-un scaun de birou.
Până când într-o zi, mi-am dat seama că cei care fac ceea ce le place, fac asta pentru că își doresc! Așadar, dacă vreau și eu să fac din motociclism principala mea activitate profesională, atunci trebuie să îmi doresc cu adevărat. Simplu! Am avut nevoie de un an și jumătate să îmi fac curaj să părăsesc mediul corporatist. Ca să fiu cinstit, experiența într-o firmă atât de mare ca cea în care mi-am petrecut mai mult de 16 ani mă ajută enorm în antreprenoriat. Corporația e bună pentru că te învață să gândești strategic, să fii eficient, să pui lucrurile cap la cap. Te pune în legătură cu mulți experți din diferite domenii, îți deschide multe orizonturi. Mi-a făcut mare plăcere să muncesc pentru Porsche România și am învățat multe. Dacă toți antreprenorii ar fi fost corporatiști, cred că lucrurile s-ar mișca mult mai bine în România. N-am părăsit seviciul pentru că nu îmi plăcea ce fac. Am ales să îmi urmez pasiunea pentru motociclism.
Una dintre motocicletele cu care Matei Albulescu face demonstrația exercițiilor din poligon este un BMW R 1200 Adventure. Foto: Mihai Barbu
La cât sunt cifrate investițiile pe care le-ați făcut pentru a pune pe picioare RideX?
În ultimii ani am văzut multe afaceri pornite cu bani mulți, costuri fixe mari și presiuni enorme de generare de venit pentru acoperirea cheltuielilor. Fiind un business pornit doar din banii proprii, fug cât pot de costuri mari și inutile, de investiții și planuri făcute „la speranță”! Totuși, dacă socotim cele două motociclete pe care le folosesc alternativ la traininguri, echipamentul, tot setup-ul de curs (cort, mese, scaune, jaloane) ajung la 30.000 de euro lejer. Dar repet, motocicletele erau deja în posesia mea când am lansat RideX. Mai trebuie adăugată investiția în școlarizările mele, care se ridică până acum la aproximativ 10.000 de euro. Costurile pentru școlarizările „train the trainer” pot varia între 250 și 500 de euro pe zi, plus cazare, masă, transport. Iar școlarizările pe circuit ajung și la 1000 de euro pe zi!
Mi-a făcut mare plăcere să muncesc pentru Porsche România și am învățat multe. Dacă toți antreprenorii ar fi fost corporatiști, cred că lucrurile s-ar mișca mult mai bine în România
Matei Albulescu, coordonator RideX
Ce anume vă califică pentru a coordona astfel de cursuri? Concret, ce ați studiat la cele două școli moto pe care le-ați absolvit?
În ultimii 16 ani am parcurs peste 300.000 de kilometri, pe toate suprafețele de teren posibile. De la păduri și munți sălbatici, la drumuri asfaltate sau neasfaltate până la mers pe circuit. Am ținut mult să iau parte la cursurile California Superbike School, pentru că acolo se învață temeinic tehnicile de luat viraje. Mi-am dorit un partener puternic din industria moto alături de care să pot face ceva pentru comunitatea moto. Așa am ajuns la BMW Motorrad România și la cursurile BMW International Instructor Academy. Tot în vara aceasta voi mai participa la un curs de tipul train the trainer one to one în Austria. Este un modul de o săptămână pe care îl parcurg cu un renumit trainer austriac. Amănunte la întoarcere 🙂 Peste toate aceste cursuri, care acoperă tot spectrul: poligon, stradă și offroad, am mai adăugat tehnici pe care le-am descoperit personal sau le-am citit în bibliografia de specialitate.
Ați făcut un studiu asupra pieței moto din România? La prima vedere, o țară în care majoritatea motocicletelor sunt second-hand, la fel și echipamentele, nu pare pregătită să investească în cursuri de dezvoltare a aptitudinilor de pilotaj.
Conform DRPCIV, sunt 421.319 persoane care dețin permis de conducere categoria A. Din acestea rămâne însă în target doar categoria de vârstă între 21-50 de ani, care însumează 203.235 persoane. Dacă doar jumătate sunt motocicliști activi, ceea ce e plauzibil, avem o piață de aproximativ 100.000 de motocicliști. Cursurile pentru dezvoltarea aptitudinilor de conducere moto nu se fac o dată și gata! Ele ar trebui făcute o dată pe an, mai ales la începutul sezonului. Toate tehnicile învățate se pierd prin lipsă de antrenament. Nevoia pentru astfel de cursuri este evidentă. Ne lovim de anumite mentalități sau reticențe din partea motocicliștilor. Poate unii n-au încredere în astfel de cursuri, alții nici nu știu ce înseamnă, alții consideră că dacă au permis și merg de ani de zile, nu le trebuie. În schimb, prin comparație cu zile de spitalizare, oase rupte, motocileta avariată și alte necazuri în urma unui accident, 450 de lei par o sumă bine investită în pregătirea ta ca motociclist. Majoritatea absolvenților trainingurilor mele devin ambasadori RideX și recomandă și altora să participe. Satisfacția participanților va convinge și alți motocicliști să vină la traininguri.
În cadrul cursurilor RideX am avut parte de atenția „profesorului” ori de câte ori am avut nedumeriri legate de exercițiile pe care trebuia să le completăm în poligon. La RideX poate participa oricine, indiferent de marca motocicletei. Foto: Mihai Barbu
Percepeți RideX ca pe un business pe care îl puteți gestiona singur? Care sunt planurile cu privire la dezvoltare?
Până la un volum anual de 250-300 de cursanți, rămâne un business mic, de familie. Punctual mai apelez la ajutorul unui prieten dacă nu mă descurc logistic. Anul acesta estimez că voi depăși 200 de participanți. Mă ocup personal de fiecare participant, de la înscriere, pe tot parcursul trainingului, până la oferirea diplomei de participare. Mă bazez pe sprijinul soției mele și îmi pun speranțe că băiatul meu va fi mare ajutor peste câțiva ani. Sunt însă în căutare de oameni buni, motocicliști buni și responsabili dornici să mi se alăture ca traineri. totuși, nu vreau ca businessul să ia dimensiunea aceea egoistă care te acaparează și îl transformă într-un serviciu apăsător. Motociclismul este plăcere și așa vreau să rămână. Nu vreau să ajung să conduc RideX de la laptop!
Majoritatea absolvenților trainingurilor mele devin ambasadori RideX și recomandă și altora să participe. Satisfacția participanților va convinge și alți motocicliști să vină la traininguri
Matei Albulescu, coordonator RideX
Poate să fie turismul pe motocicletă un domeniu atât de dezvoltat în Occident, un obiectiv și pentru dumneavoastră?
De mulți ani, eu și soția mea suntem „agenția de turism” a prietenilor motocicliști cu care ne petrecem concediile. Noi organizăm tot pentru toată gașca de prieteni și am început să avem experiență. Sigur că te poți plimba prin România sau prin Europa după navigație sau hartă. Trebuie înțeles însă că un tur organizat de scutește de multe bătăi de cap, îți economisește mult timpul de pregătire și doscumentare. Un alt aspect exențial este că mergând cu cineva care cunoaște locurile, reduci la maxim numărul kilometrilor plictisitori și neinteresanți, mergând direct la drumurile frumoase care merită parcurse. Ne gândim serios la anul să oferim și asemenea tururi.
Dincolo de rolul educativ, motocicliștii pot găsi în RideX și un loc de socializare. Cortul instalat lângă poligon servește drept loc de odihnă, sală de curs și sală de mese. Foto: Mihai Barbu
Ați dezvoltat un program de training gratuit, alături de BMW Motorrad România, iar cele 100 de locuri gratuite s-au epuizat imediat. Dincolo de promovarea RideX cu acest prilej, ce alte avantaje puteți obține?
Mă bucur că am putut oferi aceste traininguri. Sigur, e important ca oamenii să afle despre acest program și despre RideX. Mai important este pentru mine faptul că voi intra în contact și voi lucra cu o sută de oameni, băieți și fete, cu motociclete de stiluri diferite, unele mai noi, chiar foarte noi, altele cu istorie și mulți kilometri în spate. Sunt nerăbdător să văd cum ne vom influența reciproc. Sunt sigur că feedback-ul lor mă va ajuta să adaptez și mai mult trainingurile RideX la nevoile motocicliștilor din România. Iar dacă după training vor pleca acasă mai stăpâni pe motocicletă și cu zâmbetul pe buze, voi fi fericit!