Spectacol de cai putere la Arena Națională! Doi bulgari au ajuns în finală, iar o puștoaică de 19 ani a terminat pe poziția a treia
Bulgarul Nicola Popov a câștigat prima etapă din Campionatul Național de Drift, care a avut loc în weekend în jurul Arenei Naționale, cel mai bun clasat pilot român fiind Natalia Iocsak, puștoaica de 19 ani, care în 2022 a obținut și titlul de Queen of Europe în derapaje controlate.
Spectacol de cai putere la Arena Națională! Doi bulgari au ajuns în finală, iar o puștoaică de 19 ani a terminat pe poziția a treia
Mii de spectatori au fost prezenți pentru a vedea spectacolul cailor putere de lângă cel mai mare stadion al țării, iar la start au fost prezenți peste 60 de piloți din 5 țări, inclusiv un norvegian. În calificări a venit și mare surpriză. Gabi Imre jr, de numai 16 ani, a obținut cel mai bun punctaj, urmat de alți doi reprezentanți din noua generație, Claudiu Adam și Natalia Iocsak.
Experiența și-a spus cuvântul în battle-uri, iar bulgarul Yordan Mladenov l-a eliminat pe Imre jr în Top 4, drumul său oprindu-se în finală, acolo unde a fost învins de un alt conațional, Nicola Popov. Este pentru al doilea an consecutiv în care piloții bulgari își dispută trofeul la București.
Natalia a completat podiumul final al clasei Pro, după ce l-a învins în finala mică pe cel mai experimentat pilot din campionat, Sorin Ene.
Unde va fi următoarea etapă
La Semi Pro victoria i-a revenit lui Cătălin Calotă, care l-a învins în finală pe Ștefan Zaharie, în timp ce în lupta pentru locul 3, Tamaș Incze l-a învins pe Rareș Onciuleanu.
Fanii prezenți nu au avut parte doar de dueluri între cei mai buni piloți, dar și de concerte, drums show și un spectacol cu flăcări.
Următoarea etapă va avea loc în perioada 9-11 iunie pe circuitul Transilvania Motor Ring din Mureș.