Start în noul sezon în automobilismul sportiv românesc. Unde are loc prima etapă
Campionatul Național de Time Attack, relansat în acest an sub o nouă organizare, va deschide oficial noul sezon în automobilismul sportiv românesc, cu prima etapă, care se va desfășura duminică pe circuitul MotorPark din Adâncata.
Doi dintre cel mai bine cotați piloți de raliuri din România, Raul Badiu și Vali Porcișteanu, vor fi prezenți în calitate de antrenori pentru juniorii aflați la debutul lor competițional.
Start în noul sezon în automobilismul sportiv românesc. Unde are loc prima etapă
Competiția de time attack se va desfășura exclusiv pe circuit în acest sezon, cu un total de 6 etape, dintre care două pe MotorPark și patru pe Transilvania Motor Ring. Organizată de CSA Sibiu Motorsport în parteneriat cu Raul Badiu Racing, runda inaugurală de duminică se anunță una interesantă datorită diversității de pe lista de start, dar și a mașinilor prezente. În total, la Etapa 1 Time Attack powered by Anadolu Automobil Rom-Green Transport vor concura un total de 50 de piloți.
Astfel, cel mai tânăr pilot înscris are doar 12 ani, în timp ce decanul de vârstă a împlinit 74 de ani. De asemenea, cei care vor fi prezenți pe Motopark, unde accesul publicului este gratuit, vor putea vedea în acțiune de la Dacia Logan și până la un model AMG GTR Black Series, ediție limitată, al cărui preț ajunge la jumătate de milion de euro.
- Manșa de recunoașteri va începe la 9:30, urmată de o tură de antrenamente, iar de la 11 vor începe manșele de concurs. Fiecare pilot va avea dreptul la 4 manșe a câte 15 minute, iar cel mai bun timp al fiecărui va fi luat în calcul pentru alcătuirea clasamentului final
„Ne dorim ca în acest campionat să descoperim noile talente pentru competițiile mari din motorsportul românesc. Cu siguranță, de aici vor porni câteva nume mari de viitor. Atât eu, cât și Vali Porcișteanu, vom fi aici să îi susținem în drumul lor spre performanță”, a spus Raul Badiu.
Badiu a anunțat oficial că va concura în acest an într-un sezon complet din Campionatul Național de Raliuri Betano după o lungă pauză. Fostul pilot din WRC va pilota un model Skoda Fabia Rally2, anunțându-se unul dintre candidații la titlul de campion absolut al României.