Nimic nou pe frontul de… vest. Motomondialul de viteză și-a epuizat primele două zile în Grand Prix-ul de la Estoril, în Portugalia, cu niște rezultate deloc surprinzătoare. Cu toate că după cele trei sesiuni de antrenamente ce au precedat calificările ne puteam aștepta la ceva nou, campionul mondial Casey Stoner a reușit să obțină pole-ul în cursa de mâine. Australianul de la Repsol Honda a scos un timp de 1’37:188 și va pleca din prima linie a cursei de mâine alături de colegul său, Dani Pedrosa, și de britanicul Cal Crutchlow de la Yamaha Tech 3, la 0,01, respectiv 0,10 secunde. Jorge Lorenzo a fost una dintre dezamăgirile zilei, spaniolul clasându-se abia pe locul 4 în calificări, după ce a condus mai bine de două treimi din sesiune. Timpul lui Lorenzo, 1’37:466 a fost cu aproape trei zecimi de secundă mai slab decât al liderului.
Traficul, principala problemă a piloților de pe prototipuri
Noul format al clasei regină pare să le dea bătăi mari de cap piloților din frunte. Dacă sezonul trecut se acuza lipsa unui număr rezonabil de motociclete pe grila de start, acum există multe voci care se plâng de aglomerația de pe traseu, în special în timpul sesiunii de calificări. Ben Spies a fost protagonistul a două momente în care a fost incomodat sever de piloții CRT în timp ce avea timp de pole pe primele sectoare. Stoner și Pedrosa au avut și ei de suferit din pricina piloților lenți, ultimul acuzând problema și în conferința de presă de la finalul calificărilor.
Edwards, suspect de ruptură de claviculă după un accident în care a fost implicat și De Puniet
Un eveniment extrem de neplăcut a avut loc cu aproximativ 11 minute înainte de finalul sesiunii de calificări. Francezul Randy de Puniet a pierdut „fața” motocicletei sale și a căzut secerându-l pe americanul Colin Edwards, cel care nu era într-un timp rapid și eliberase trasa ideală. În urma căzăturii cel mai mult a avut de suferit Edwards, veteranul de la NGM Mobile Forward Racing fiind transportat la clinica medicală cu suspiciune de ruptură de claviculă la umărul stâng. Și Ivan Silva, de la Avintia Blusens, a fost foarte aproape de o căzătură spectaculoasă, însă a reușit să salveze în mod miraculos, una dintre cele mai spectaculoase astfel de manevre din ultimii ani.
„În cel mai rapid tur al meu m-am gândit chiar să o las mai moale. Făcusem două greșeli în prima parte a turului și mă gândeam că nu mai am șanse. Dar am tras tare și asta s-a văzut la final”
Cal Crutchlow, pilot Yamaha Tech 3
„Amenințarea ploii ne-a adus aminte de condițiile de la Jerez, nu a fost comod deloc. Am scos un timp bun, am avut și unele probleme serioase legate de traficul de pe circuit, dar până în final a fost bine”
Dani Pedrosa, pilot Repsol Honda
„În ultima parte a antrenamentelor eram foarte optimist, punctele forte de atunci s-au dovedit a fi slabe în calificări. Am avut probleme cu aderența pe spate, iar atunci când am rezolvat-o am pierdut din timpi. Sunt încrezător că până la warm-up-ul de mâine vom reuși să o scoatem la capăt”
Casey Stoner, pilot Repsol Honda
sursa foto: Red Bull Media / MotoGP
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER