Campionul mondial în exercițiu de la MotoGP, australianul Casey Stoner, a făcut azi anunțul pe care fanii săi îl așteptau încă de la momentul accidentului serios de la Indianapolis, atunci când în urma unui highside s-a accidentat grav la glezna piciorului drept.
„A mai trecut o săptămână liniștită pentru mine aici, în Australia. M-am odihnit și am făcut exercițiile de recuperare pe care doctorul mi le-a recomandat pentru recuperare. Vestea bună este că mă simt în stare să concurez la Motegi și mă voi alătura echipei mele în cursul săptămânii viitoare. Abia aștept să mă întorc pe circuit!„, a scris pilotul Repsol Honda pe blogul de pe site-ul Repsol.com.
Vestea revenirii este una de natură să-l neliniștească pe Jorge Lorenzo. Spaniolul de la echipa de uzină Yamaha este lider în clasamentul general cu doar patru curse înainte de final, însă Dani Pedrosa, colegul lui Stoner de la Honda, este la 33 de puncte în spate. Revenirea lui Casey Stoner poate face parte dintr-o strategie a celor de la Honda prin care i se poate asigura lui Pedrosa câștigarea titlului mondial. Dacă până acum Lorenzo se bătea cu Pedrosa pentru primul loc, iar o clasare constantă pe locul secund i-ar fi garantat titlul, în condițiile revenirii lui Stoner calculele se complică. Astfel, dacă Dani Pedrosa va obține victorii pe linie în ultimele curse, iar Lorenzo va termina pe locul trei în ceea ce a mai rămas din actuala ediție a campionatului mondial, titlul se va duce către spaniolul de la Repsol Honda.
Situația în clasamentul general, cu patru curse înainte de final
1. Jorge Lorenzo – 290 puncte
2. Dani Pedrosa – 257 puncte
3. Casey Stoner – 186 puncte
Numărul de puncte acordate la clasa MotoGP în funcție de locul ocupat
Locul 1- 25 de puncte
Locul 2 – 20 de puncte
Locul 3 – 16 puncte
Locul 4 – 13 puncte
Locul 5 – 11 puncte
Cursele rămase de disputat până la final
14 octombrie – Grand Prix-ul Japoniei, cursa de la Motegi
21 octombrie – Grand Prix-ul Malaeziei, circuitul Sepang
28 octombrie – Grand Prix-ul Australiei, cursa de la Philip Island
11 noiembrie – Grand Prix-ul de la Valencia
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER