STRANIA POVESTE A LUI JENSON BUTTON

„Strania poveste a lui Benjamin Button“ este un film nominalizat la Oscar despre un copil născut bătrân care întinerește! Strania poveste a lui Jenson Button este cazul real al pilotului de Formula 1 născut eternă speranță, cu șanse de a deveni adevărat campion.

Button, Jenson Button, s-a născut pilot. Talent deosebit, la 8 ani a început kartingul, iar la 11 câștiga toate cele 34 de curse dintr-un campionat de cadeți. În Formula 1 a pătruns în anul 2000, la Williams, trecând apoi pe la Benetton, Renault, pentru a se opri la BAR, devenită mai târziu Honda. Aici a ocupat locul al treilea la general în 2004 și a obținut prima victorie în 2006 la Hungaroring. În rest, cariera i-a fost mai degrabă zbuciumată. A vrut să „evadeze“ la Williams, dar FIA a decis că e legat prin contract de BAR. Apoi i s-a descoperit un sistem ilegal care ascundea combustibil și a fost suspendat două curse. Când ar fi trebuit să meargă contractual la Williams, Button e refuzat, iar BAR a plătit despăgubiri 30 de milioane de la dolari ca să-l țină! Cu atât mai dezamăgitoare au fost rezultatele următoare, chit că Honda, care a preluat echipa din 2006 integral, investea sume uriașe.

La un pas de adio

Criza economică globală părea pretextul perfect pentru a îngropa o echipă care consuma mult prea mult față de cât producea. Dar Ross Brawn n-a acceptat! După ce a sacrificat tot anul 2008 pentru noul monopost, omul din spatele succeselor lui Michael Schumacher era convins că are din nou o carte câștigătoare. De data asta era un monopost perfect adaptat schimbărilor de regulament. În ceasul al 12-lea, Brawn GP s-a născut din cenușa defunctei Honda. Jenson Button rezistase tentației de a pleca și cu siguranță acum se felicită. Deși monopostul a avut cel mai puțin timp de teste și cei mai puțini bani, se vede că s-a lucrat un an la el. „Jenson a dovedit o extraordinară loialitate față de echipă, deși avea alternative de a pleca. Toți credeam că vom rămâne fără loc de muncă după ce s-a retras Honda!“, a spus după victoria de la Melbourne directorul Brawn GP, Nick Fry. „Mă simt ca ieri, când am obținut pole-position, înmulțit cu 100!“, au fost primele cuvinte ale lui Button la a doua victorie în F1. Povestea lui poate avea happy-end.

"Știu că am mai spus-o, dar repet, merităm victoria, chiar simt asta. Pare mai ușor decât a fost în realitate. În urmă cu câteva luni nu aveam niciun viitor" – Jenson Button, Brawn GP

 

Publicat: 30 03. 2009, 09:01
Actualizat: 30 03. 2009, 20:58