Super Rally la Deva în weekend! Luptă decisivă pentru titlu, cu Mihai Leu în rol de arbitru
A treia etapă din Campionatul Național de Super Rally va avea loc sâmbătă, pe traseu urban, în Deva, cu 24 de concurenți de top la start, printre care Mihai Leu, Costel Cășuneanu, Dani Oțil, Jerome France și liderul-surpriză Bogdan Duma.
Super Rally la Deva în weekend! Luptă decisivă pentru titlu, cu Mihai Leu în rol de arbitru
Este a patra ediție de super rally care are loc pe străzile din centrul municipiului Deva, precedentele două fiind câștigate de francezul France, iar cea inaugurală de Dani Oțil.
Nu mai puțin de 8 prototipuri și monoposturi se vor afla pe traseul de concurs. Favoritul local Mihai Leu va pilota modelul Radical SR8, cu care anul trecut a avut al doilea cel mai bun timp al etapei, în timp ce campionul en-titre Jerome France vine cu prototipul Nova Proto. Fanii din Hunedoara vor putea vedea în premieră, pentru România, un monopost Wolf Mistral pilotat de Costel Cășuneanu.
Și la categoria turisme se anunță o listă spectaculoasă, cu Audi R8 (Alex Șchiopesc), Marc Banca (KIA Ceed TCR) sau Radu Benea (Porsche GT3 Cup) promițând spectacol. Toate mașinile vor putea fi admirate vineri seară, de la ora 19:30, atunci când e programat startul festiv.
Campion în ultimii doi ani, Jerome France este obligat să câștige la Deva pentru a reveni în postura de favorit la titlu după ce juniorul Bogdan Duma a luat un avans considerabil după primele două runde. Tânărul de numai 17 ani conduce clasamentul cu 43 de puncte, urmat de Aurelian Andronache cu 28, în timp ce France are doar 25, conform site-ului Federației Române de Automobilism Sportiv.
Pe 2 anul trecut la Deva, Leu se anunță unul dintre cei care poate influența lupta la vârf. „De fiecare dată am avut parte de răsturnări de situație la Deva. Cu siguranță și acum vom avea o etapă spectaculoasă, iar publicul se va putea bucura de spectacolul cailor putere”, a spus Leu.
Sâmbătă, fanii vor putea urmări primele manșe de recunoașteri începând cu ora 10:00, iar la 12:45 sunt programate manșele de concurs, care vor decide și câștigătorul celei de-a patra ediții a Deva Super Rally powered by Superbet.
Vineri, la ora 19:30, mașinile de concurs vor fi pregătite pentru startul festiv, la Statuia lui Decebal. Sâmbătă va începe ziua cu două manșe de recunoașteri, de la ora 09:15, manșele de antrenament având startul programat la ora 10:00. Manșele de concurs sunt programate la ora 13:00, premierea câștigătorilor având loc aproximativ la ora 15:00, la Statuia lui Decebal. Trofeul Deva Super Rally este o competiție organizată de AMC Racing și Primăria Municipiului Deva, sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv.
A treia etapă a Campionatului Național de Super Rally se desfășoară în perioada 30 iunie – 1 iulie 2023, în Deva. „Mașini electrice, monoposturi, mașini de raliu și de circuit: toate vor fi prezente pe traseul din Deva” arată gazdele.
Traficul rutier va fi închis pe traseu în perioada competiției, pe sectoarele:
- Bulevardul 22 Decembrie, sectorul cuprins între intersecția cu Bulevardul 1 Decembrie 1918 și zona Spitalului Județean Deva
- Strada Mihai Eminescu, sectorul cuprins între intersecția cu strada Piața Victoriei și strada Gheorghe Barițiu
- Strada Gheorghe Barițiu, sectorul cuprins între intersecția cu strada Mihai Eminescu și Bulevardul 1 Decembrie 1918
- Bulevardul Iuliu Maniu (ambele sensuri), sectorul cuprins între intersecția cu Bulevardul Decebal și Bulevardul 1 Decembrie 1918
- Strada Piața Victoriei, sectorul cuprins între intersecția cu strada Mihai Eminescu și Bulevardul 22 Decembrie
Următoarele intersecții vor fi pe „galben intermitent”:
- Bulevardul Decebal cu Bulevardul Iuliu Maniu
- Bulevardul Mihail Kogălniceanu cu Bulevardul 22 Decembrie
- Strada Mhai Eminescu cu Piața Victoriei
Mașinile nu vor putea depăși 180 km/oră.