Surprize, surprize!** Vettel a abandonat în premieră în 2011 și Hamilton s-a impus la Abu Dhabi

Lewis Hamilton a câștigat MP de Formula 1 de la Abu Dhabi, pilotul de la McLaren având cale deschisă spre podium, după abandonul lui Vettel. Britanicul termină primul după patru luni și dedică a treia victorie a sezonului mamei sale, Carmen, care și-a sărbătorit ieri ziua de naștere.

La vânătoare de noi recorduri, Sebastian Vettel, care a egalat sâmbătă performanța din 1992 a lui Nigel Mansell, de 14 pole position-uri într-un sezon, s-a văzut, ieri, autorul unui record negativ. La numai câteva sute de metri după startul cursei, campionul mondial en-titre a ieșit în decor după ce a făcut o pană la pneul dreapta spate. Vettel bifează astfel primul abandon al sezonului, rămâne cu 11 victorii și ratează astfel șansa de a egala recordul de 13 succese într-un sezon deținut de Michael Schumacher.

Mai mult, germanul și-a întrerupt și seria de șapte podiumuri consecutive, dar și cea de 19 curse terminate în puncte. Plecat de pe locul secund al grilei, Hamilton a speculat abandonul principalului favorit și a trecut imediat la conducerea cursei, apărându-și poziția de lider până la final.

Publicat: 14 11. 2011, 08:30
Actualizat: 14 11. 2011, 08:32