Test drive BMW X4 – Sportivitate de coupe și dimensiuni de SUV – GALERIE FOTO
BMW X4 este impunător fără să fie neapărat agresiv, iar protecțiile laterale care urmează linia caroseriei îi oferă un aer aparte. Grila de mari dimensiuni și prizele de aer masive din bara față subliniază ambițiile sportive. Designul a evoluat, chiar dacă forma de bază a rămas aceeași, iar farurile LED asemănătoare cu cele de pe BMW X3 și mai ales noile stopuri LED care includ și o dungă fumurie diferențiază clar generațiile. Jantele de 20 de inchi în două culori aduc un plus de sportivitate.
Privit din față, X4 are aspect de SUV, dar din spate pare să aducă mai mult a coupe. Singurul inconvenient al acestui design, care apare la toate SUV-urile coupe, este vizibilitatea slabă în spate în timpul mersului. La parcare nu incomodează luneta îngustă a lui BMW X4, datorită sistemului de senzori de parcare și al celui de camere care filmează 360 de grade, acesta din urmă oferind și o reprezentare grafică a mașinii în mediul în care se află. Altfel, vizibilitatea este bună prin poziția înaltă la volan, aici contribuind și înclinația redusă a parbrizului.
Foto: Dragoș Savu / Mediafax Foto
Interiorul este tipic BMW: materiale de calitate și finisare ireproșabilă. Volanul mic și gros îmbrăcat în piele este foarte plăcut la atingere, fiind în același timp ușor de manevrat. Direcția este incisivă încă din modul de bază Confort, însă poate fi mult mai sensibilă în modul Sport. Foarte util modul Adaptive, care selectează automat modul de condus necesar în funcție de nevoi. Cockpit-ul digital cu ecran de 12,3 inchi și rame de aluminiu este modern și reușit în același timp. Fiecare mod de condus selectat vine cu propria lui grafică. Head Up Display-ul color proiectat de parbriz oferă toate informațiile esențiale, precum și indicațiile sistemului de navigație. Pe fețele ușilor, precum și pe consola centrală, găsim elemente cromate inscripționate cu litera X.
Cândva disponibil doar pe limuzina de lux BMW Seria 7, sistemul de recunoaștere al gesturilor și-a făcut loc și pe modelele din gamele inferioare, fiind prezent și pe noul BMW X4. Rotirea degetului urcă sau coboară volumul, în timp ce două degete spre bord schimbă postul. Însă aceste funcții sunt programabile, deci pot face altceva pentru fiecare șofer.
Foto: Dragoș Savu / Mediafax Foto
Scaunele sport perfect profilate sunt odihnitoare, iar tapițeria de piele vinișie dădea o notă de extravaganță interiorului. Singurul lucru care pot spune că a lipsit la interior modelului de test a fost funcția de ventilare a scaunelor din piele, ea fiind totuși disponibilă ca opțiune, contracost. Patru pasageri stau confortabil în BMW X4, însă este loc și pentru al cincilea. Există un reglaj separat al climatizării pentru cei din spate, precum și o priză de 12V, dar și plase de susținere atașate scaunelor din față.
Suprinzătoare a fost descoperirea unui al doilea torpedo în planșa de bord, în stânga volanului. Spațios și prevăzut cu ușiță, este foarte util pentru depozitarea lucrurilor mai importante pe care nu vrei să le lași în buzunarul ușii.
Consola central este curată și include multe spații de depozitare. Alături de schimător se află cunoscutul joystick pentru sistemul de infotainment, încojurat de butoane de acces la rapid la principalel funcții. Displayul de 10 inchi are o rezoluție foarte bună și o luminozitate bine echilibrată, fiind lizibil chiar și când soarele este mai puternic. Sistemul de operare este destul de intuitiv și folosește casete pentru structurarea informațiilor și a funcțiilor. Prin serviciul Connected Drive, BMW oferă știri, prognoza meteo și multe alte informații chiar în mașină. La baza planșei de bord există o mufă USB, precum și o zonă de încărcare prin inducție. Sistemul de difuzoare Harman Kardon are 600 W și este fără cursur.
Foto: Dragoș Savu / Mediafax Foto
Pachetul tehnologic aflat la dispoziția șoferului este impresionat: tempomat adaptiv, asistent de evitare a coliziunilor, asistent de menținere a benzii cu corectare a traiectoriei, sistem de monitorizare a unghiului mort, recunoaștere a semnelor de circulație și multe alte sisteme care îi vor face viața omului aflat în spatele volanului mai ușoară. Toate pot fi activate sau dezactivate printr-un singur buton.
Cutia Steptronic în 8 trepte schimbă precis și lin, fără nicio smucitură, iar în modul manual treptele pot fi selectate și prin padelele din spatele volanului.
Centrul de greutate este coborât pentru a asigura un plus de stabilitate, iar greutatea este împărțită egal între puntea față și cea spate. Motorul diesel de 2 litri și 231 de cai-putere oferit sub denumirea 25d este puternic, vioi și capabil să ducă mașina de 1,8 tone de la 0 la 100 de km/oră în doar 6,8 secunde. Viteza maximă este de 230 km/oră. În trafic, cuplul de 500 Nm înseamnă că ai mereu rezerve de putere suficiente.
Foto: Dragoș Savu / Mediafax Foto
Accelerația este fulminantă, iar direcția necesită acomodare pentru că la început ai putea fi reticent să te lansezi în viraje la viteze mari, însă stabilitatea este bună și te va ține pe linia dorită, chiar dacă BMW X4 are peste 1,6 metri înălțime. Manevrabilitatea este perfectă pentru un model de 4,7 metri lungime și aproape 2 metri lățime, însă nicio supriză aici – constructorul german este renumit pentru caracterul dinamic al modelelor sale.