Test drive Kia Stonic: micul crossover coreean surprinde prin spațiu și dotări – GALERIE FOTO

Kia Stonic combină dimensiunile unui hatchback cu trăsăturile exterioare de crossover și vine pe o piață aflată în plină creștere, unde concurența este acerbă. Micul coreean arată foarte bine, chiar dacă designul său este destul de cuminte.

Protecțiile laterale din zona pasajelor roților și din zona pragurilor îi dau un aer practic și se remarcă. Materialele cabinei se simt bine construite și durabile, cu excepția câtorva zone. 

Foto: Marian Ilie / Mediafax Foto

Poziția la volan este destul de înaltă, ceea ce îți oferă o vizibilitate foarte bună de jur-împrejur. Geamurile sunt mari, iar stâlpii parbrizului nu deranjează în niciun fel. Scaunele din față oferă o susținere laterală bună și sunt confortabile. Pe locurile din spate, spațiul pentru cap și picioare este bun.

Interior spațios și portbagaj mare pentru segmentul său

În interior, Stonic este surprinzător de spațios, putând găzui confortabil patru adulți. Există mulțime de spații pentru a depozita obiecte în consola centrală și în buzunarle ușilor. Mașina de test dotată cu un sistem infotainment cu display tactil monocrom de 7 inchi, compatibil Apple CarPlay și Android Auto. Tot la capitolul dotări interioare mai spunem că aerul condiționat, senzorii de parcare și conexiunea Bluetooth sunt standard în întreaga gamă. Portbagajul lui Stonic oferă 352 litri de spațiu, iar când scaunele din spate sunt pliate volumul total ajunge la 1155 de litri.

Foto: Marian Ilie / Mediafax Foto

5 stele EuroNCAP

La capitolul siguranță, Stonic stă foarte bine – aici poate să garanteze EuroNCAP, care i-a acordat cinci stele. Stonic dispune de un pachet de siguranță ce conține Emergency Braking cu Pedestrian Recognition, Lane Departure Warning și Rear Cross Traffic Alert.

Foto: Marian Ilie / Mediafax Foto

Noul Stonic este disponibil cu o selecție de patru propulsoare, dintre care unul diesel și trei pe benzină. Cel diesel are capacitatea cilindrică de 1,6 litri și dezvoltă 110 CP. Cele pe benzină sunt reprezentate de o unitate de 1,0 litri care produce 120 CP, una de 1,2 litri cu CP de 84 de CP și una de 1,4 litri cu 100 de CP. Toate modelele vin cu tracțiune față și transmisie manuală în cinci sau șase trepte.

4 propulsoare în ofertă

Noi am testat varianta Stonic cu motor pe benzină de 1,4 și 100 CP. Propulsorul pe benzină trage surprinzător de bine și face echipă bună cu cutia de viteze manuală cu șase trepte. Chiar dacă în trafic te vei gândi că o transmisie automată va fi mai potrivită, la drum lung aceasta nu îți va lipsi prea mult. Consumul a fost și el destul de bun: aproape 8 litri la suta de kilometri, majoritatea kilometrilor fiind acumulați pe drumurile din oraș, cu aerul condiționat pornit și trafic relativ aglomerat.

Foto: Marian Ilie / Mediafax Foto

Suspensia și-a făcut bine treaba pe drumurile nu tocmai perfecte din București. Habitaclul este spațios și bine antifonat. Zgomotul motorului s-a făcut mai remarcat la viteze mari, când am rulat pe autostradă.

Prețurile de listă pentru Kia Stonic pornesc de la 13.709 de euro (preț cu TVA) pentru varianta de bază URBAN cu motor de 1,2 litri și cutie manuală cu cinci trepte, în timp ce varianta cea mai scumpă, TREND cu motor pe benzină GDI de 1,0 litri și cutie manuală pornește de la 16.017 de euro (preț cu TVA). La toate se aplică o reducere REMAT de 1.416 de euro.

Mașina din cadrul testului costa 14.994 de euro (13.578 de euro, TVA inclus, după aplicarea cuponului REMAT).

Publicat: 21 08. 2018, 13:58
Actualizat: 21 08. 2018, 13:59