TF109 prezintă multe schimbări, mai ales la aerodinamică

TF109 prezintă multe schimbări, mai ales la aerodinamică
  • Publicat:
  • Actualizat:

La trei zile după Ferrari, Toyota și-a prezentat astăzi monopostul cu care va ataca ediția 2009 a Campionatului Mondial de Formula 1, pe internet fiind postate fotografii ale acestuia. Această modalitate de prezentare este o consecință a crizei financiare, respectiv economice care i-a atins pe constructorii de automobile.
Noul monopost Toyota a fost botezat TF109. El prezintă numeroase modificări comparativ cu cel folosit în 2008, mai ales din punct de vedere aerodinamic. Ca și bolidul Ferrari, eleroanele față ale mașinii Toyota sunt ceva mai largi, în timp ce partea din spate este mai înaltă și mai îngustă.
Fără victorie de cursă în cei șapte ani de prezență în Formula 1, însă reprezentând un constructor de automobile care are mult de suferit de pe urma crizei economice, Toyota are un obiectiv clar și în acest an. "Vrem să câștigăm prima cursă", a spus John Howett, șeful echipei. Pentru Toyota vor concura Jarno Trulli și Timo Glock, amândoi urcând pe podium în 2008.
Echipa niponă a primit și o veste bună în aceste zile, Panasonic urmând a fi sponsorul ei principal pentru încă trei sezoane, adică până în 2012.

GALERIE DE IMAGINI

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă: Boala poate cauza daune permanente sistemului imunitar și creierului
Alertă: Boala poate cauza daune permanente sistemului imunitar și creierului
Scene sfâșietoare în familia unei vedete TV! Se pregătește să-și ia adio de la copii din cauza unui diagnostic crunt: 'Au apărut mai multe tumori'
Scene sfâșietoare în familia unei vedete TV! Se pregătește să-și ia adio de la copii din cauza unui diagnostic crunt:…
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Totul este gata! Conducerea Rapidului a luat decizia finală cu privire la Marius Şumudică, la scurt timp după eşecul cu Universitatea Craiova Craiova! Anunţul momentului în Giuleşti | VIDEO EXCLUSIV
Totul este gata! Conducerea Rapidului a luat decizia finală cu privire la Marius Şumudică, la scurt timp după eşecul cu…
MM Stoica a spus ce decizie ar lua în privinţa lui Ştefan Târnovanu:
MM Stoica a spus ce decizie ar lua în privinţa lui Ştefan Târnovanu: "L-am întrebat cum a gândit. El nu…
Cândva a fost un model de succes, iar acum se hrănește din gunoaie. Ce s-a întâmplat cu focoasa blondină?
Cândva a fost un model de succes, iar acum se hrănește din gunoaie. Ce s-a întâmplat cu focoasa blondină?
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
Mihai, salvamontistul sfâşiat de urs în Predeal, mai avea 300 m până acasă. Infarctul l-ar fi salvat din ghearele morţii
Mihai, salvamontistul sfâşiat de urs în Predeal, mai avea 300 m până acasă. Infarctul l-ar fi salvat din ghearele morţii
Singurele FIINȚE care vor trăi după ce oamenii dispar
Singurele FIINȚE care vor trăi după ce oamenii dispar
Gluma virală despre milionarul celebru care a avut o relaţie cu soţia fratelui său şi a plătit o avere să stingă scandalul!
Gluma virală despre milionarul celebru care a avut o relaţie cu soţia fratelui său şi a plătit o avere să…
Un nou ciclon lovește România! Meteorologii anunță ploi, vijelii și ninsori. Când se schimbă vremea
Un nou ciclon lovește România! Meteorologii anunță ploi, vijelii și ninsori. Când se schimbă vremea
Doliu național. Marele cântăreț a murit pe scenă: A fost vocea și inima acestor meleaguri
Doliu național. Marele cântăreț a murit pe scenă: A fost vocea și inima acestor meleaguri
Ea este Mălina, iubita tânărului care a intrat cu mașina într-un TIR. Mesaj cutremurător după moartea lui Alex: „Te voi iubi mereu, așa cum ne-am promis”
Ea este Mălina, iubita tânărului care a intrat cu mașina într-un TIR. Mesaj cutremurător după moartea lui Alex: „Te voi…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
În ce zone au voie polițiștii să stea cu radarul? Dacă sunt „ascunși în boscheți”, poți contesta amenda?
În ce zone au voie polițiștii să stea cu radarul? Dacă sunt „ascunși în boscheți”, poți contesta amenda?
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit părinți
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit…
×