Tribut emoționant și o întretăiere a legendelor | 50 de ediții de Spa Francorchamps și 25 de ani de la prima victorie a lui Michael Schumacher în F1 marcate printr-un moment special pe pistă de fiul septuplului campion mondial

Mick Schumacher, fiul celui mai titrat pilot din istoria Formulei 1, a parcurs duminică un tur de circuit la Spa Francorchamps, înainte de startul celei de-a 12-a etape a sezonului 2017 din Marele Circ. A făcut-o la volanul monopostului Benetton pe care îl pilota tatăl său în 1994, purtând o cască pictată în mod special – jumătate păstrând modelul pe care îl arborează în mod uzual tânărul pilot de 18 ani în competițiile suport de monoposturi și jumătate – recreând desenul de pe casca cu șapte stele a tatălui său.

Schumi și Spa, o legătură dată de destin

Era cursa lui Michael„, a povestit Ross Brawn, omul care i-a fost alături lui Schumacher la toate cele șapte titluri mondiale ale carierei, și la Benetton, și la Ferrari. Germanul înregistra pe 30 august 1992 prima victorie de etapă în Formula 1 – prima dintr-o serie de 91 (ultimul succes – 1 octombrie 2006 – în China). 25 de ani s-au scurs de atunci. Schumi își arăta clasa: conducea magistral pe ploaie și își demonstra și geniul tactic cu o decizie la risc, luată după o eroare pe traseu, de a schimba pneurile – care s-a dovedit a fi câștigătoare. La 25 de ani distanță, Ross Brawn îi dă tot creditul pentru acea hotărâre pilotului pe care l-a iubit cu adevărat.

Turul-omagiu parcurs de Mick Schumacher este un omagiu și pentru Spa Francorchamps. Scos din calendar din cauza problemelor legate de buget, tradiționalul circuit de 7004 metri cu punct culminant la Eau Rouge și Marele Premiu al Belgiei – au sărit câțiva ani în Formula 1 și, astfel, în 2017 ajunge să serbeze a 50-a prezență în calendarul de Formula 1. Sau 25 X 2 prezențe în Marele Circ pentru Spa.

Umedul, mereu udatul de ploaie și circuitul care îți dă fiori reci din cauza temperaturilor scăzute, desenat ca un pistol în 1920 și modificat doar puțin de-a lungul anilor, Spa rămâne circutiul preferat al lui Schumacher – circuitul pe care a debutat în 1991, pe care a obținut primul succes – în 1992, pe care a primit porecla de „Rain-main”.

1950 este anul debutului circuitului de la Spa Francorchamps în calendarul Formulei 1.

6 victorii la Spa – este recordul celor mai multe succese pe dificilul circuit, deținut de Michael Schumacher.

6 oameni sau reușit mai mult de două victorii pe acest circuit exclusivist: Juan Manuel Fangio și Damon Hill (3), Kimi Raikkonen și Jim Clark (4), Ayrton Senna (5) și Michael Schumacher (6).

 

 

Publicat: 27 08. 2017, 15:15
Actualizat: 27 08. 2017, 15:30