Românul care anul trecut a surprins în WSK Super Master Series are rezultate similare și în 2024: Bogdan Cosma Cristofor a cucerit în weekend, la Napoli, cel mai important trofeu la karting din startul de an 2024.
Puștiul din București s-a impus în seria internațională WSK Super Master Series, după 4 etape, în aceeași zi cu succesul lui Verstappen în Formula 1 din Bahrain.
Bogdan nu are rival nici anul acesta în cursele internaționale de karting deși a schimbat categoria în 2024. El a fost cel mai bun la clasa Mini în cursele din Europa și anul trecut bifând aproape același procent de succese ca și Max Verstappen în Marele Circ.
“Sunt copleșit de bucuria trăită în acest weekend pe circuitul internațional de la Napoli, unde am obținut titlul de campion WSK Super Master Series 2024, după 4 etape extrem de dificile, pentru că această serie e una din cele mai importante și complexe competiții de karting din lume.
Acest vis devenit realitate a fost posibil datorită susținerii unor oameni minunați care au crezut și cred în mine”, a explicat puștiul desemnat anul trecut “Pilotul Anului” de federația de specialitate.
În acest sezon, el a trecut la o nouă categorie: OKN Junior. Și așa, Bogdan a continuat forma excelentă din sezonul trecut.
În prima competiție de top a anului, WSK Super Master Series, pilotul britanicilor Forza Racing s-a impus detașat la finalul curselor, el reușind să termine pe prima poziție peste slovacul Alex Molota la 70 de puncte distanță.
“Trecerea de la finalul anului trecut la un kart mult mai mare și un motor mult mai puternic a adus cu sine noi provocări, dar împreună am reușit să depășim cu succes aceste obstacole.
Experiența unică mă umple de recunoștință, iar pregătirea pentru o categorie și mai dificilă reflectă determinarea mea continuă. Cu speranța că și anul viitor voi aduce cele mai bune rezultate mulțumesc din inimă fiecărui susținător pentru implicarea și încrederea acordată”, a completat Bogdan.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER