Fostul pilot al echipei de Formula 1 Force India, germanul Adrian Sutil (29 de ani), va apărea în fața procurorilor după ce a fost dat în judecată de directorul executiv al echipei Renault, Eric Lux!
Lux a suferit tăieturi grave în urma unei altercații cu Sutil, care a avut loc în clubul de noapte „M1NT” din Shanghai, în luna aprilie a anului trecut. Cei doi au fost prezenți la o petrecere care celebra victoria lui Lewis Hamilton din Marele Premiu al Chinei. După o discuție aprinsă între Sutil și Lux, pilotul a luat un pahar de șampanie, cu care l-a atacat pe rivalul său!
Ca urmare a acestui incident, procurorii au cerut o pedeapsă de un an de închisoare (cu suspendare) pentru neamțul turbulent, care a fost ulterior pus pe liber de echipa sa. Managerul lui Sutil susține însă că „Adrian și-a cerut scuze în repetate rânduri pentru acel incident, dar abia așteaptă să iasă la iveală toate detaliile acelui incident”. În cazul în care va fi găsit vinovat, Sutil va primi și o interdicție de a intra pe teritoriul Chinei.
Între timp, echipa Renualt și-a schimbat numele în Lotus, iar Force India a anunțat că Sutil va fi înlocuit în cadrul echipei de un alt german, Nico Hulkenberg.
90 de curse a bifat Sutil în Formula 1, în care a strâns 95 de puncte. El nu a reușit însă nicio victorie sau vreun podium
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER