Un puști de 15 ani, noua senzație din driftul românesc. Învingător la toate etapele de street
Aproape 40 de concurenți au participat în weekend la „Campionii sunt pe circuit, nu pe șosele”, competiția care a găzduit a patra etapă din Campionatul Național de Drift la clasa Street, dar și un eveniment dedicat amatorilor, aflați la început de drum.
Un puști de 15 ani, noua senzație din driftul românesc. Învingător la toate etapele de street
Cea mai impresionantă evoluție a fost a puștiului în vârstă de 15 ani, Alexandru Pădurariu, declarat cel mai bun la finalul celor două zile de concurs de la clasa street. De altfel, acesta a ajuns la 4 victorii din 4 în acest sezon de street, iar anul viitor va face pasul spre clasa Semi Pro din Campionatul Național de Drift. Podiumul din acest weekend a fost completat de Matei Barbu, iar pe 3 s-a clasat Ion Alexandru.
În premieră a fost organizată și o competiție pentru amatori, acolo unde, printre premii au fost 6 licențe pentru a concura pe viitor la clasa street, iar un altul a primit ca premiu un curs de drift cu un instructor oficial al RoDrift. Victoria din concursul amatorilor i-a revenit lui George Alexandru Alexe, urmat de Radu Popescu și Ștefan Mustață.
„Campionii sunt pe circuit, nu pe șosele”, un proiect finanțat de Primăria Sectorului 3 cu fonduri nerambursabile de la bugetul local, e menit să încurajeze promovarea sportivității și a siguranței rutiere, dar si dezvoltarea unei culturi a respectului și responsabilității în rândul tinerilor pasionați de motorsport, cu impact pozitiv asupra comunității și a societății în general.
Ultima etapă din Campionatul Național de Drift, care va găzdui toate cele 3 divizii, street, semi pro și pro, va avea loc în perioada 29 septembrie – 1 octombrie pe circuitul Transilvania Motor Ring din Mureș.