Un român a scris istorie, după ce a devenit campion european la drift! Radu Văduva: „Nici nu îndrăzneam să visez!”

Pilotul român Radu Văduva a devenit campion european Pro2 la International Drift Kings după ce a obținut victoria în etapa finală pe circuitul Serres din Grecia.

„Dacă mă întrebai acum câțiva ani dacă voi reuși această performanță, nici nu îndrăzneam să visez că voi fi campion în Drift Kings”, a spus Văduva.

Este pentru prima oară când un pilot tricolor reușește o astfel de performanță la individual în competiția internațională lansată în 2005.

Radu Văduva, primul român campion european la drift

Performața senzațională a lui Radu Văduva n-a fost întâmplătoare. În actualul sezon, românul a ratat o singură dată clasarea în Top 4 la finalul unei etape, în Spania, acolo unde a fost eliminat în Top 4, în timp ce în calificări o singură dată a încheiat mai jos de locul 3.

Performanța reușită de român este cu atât mai importantă cu cât de-a lungul sezonului 2021 a concurat cu o mașină de concurs împrumutată.

„Mașina mea de concurs cu care eram obișnuit a avut probleme, așa că am apelat la un coleg. Deși nu am avut aceeași putere ca a multora dintre contracandidați, sunt fericit că am încheiat pe 1″, a spus Radu Văduva la finalul sezonului care a strâns 63 de concurenți la Pro2.

România a impresionat cu adevărat la drift. La 14 ani, Alice Ene nu deține numai titlul de cel mai tânăr pilot de drift din Europa, ci și cea mai tânără deținătoare a titlului „Queen of Drift” („Regină a Driftului”).

Ea s-a impus la categoria „Regină” în prima etapă a competiției care s-a desfășurat în Grecia, pe circuitul de la Serres.

În plus, Claudiu Adam, pilot de curse care are doar 17 ani, a stabilit și el record după record în concursurile de drift.

Publicat: 15 10. 2021, 23:04
Actualizat: 15 10. 2021, 23:10