Un român bate la porțile Formulei 1!** Viața la 276 km/h
Un român este la un pas de a ajunge în Formula 1. Nu este glumă,
ci realitate, șansa aparținând brașoveanului Mihai Marinescu, pilot
care în acest sezon concurează cu succes în Formula 2.
Un loc cinci și o altă clasare pe poziția a șasea reprezintă
rezultatele de clasă ale pilotului român în Formula 2, la prima
participare. După prima jumătate a sezonului, el ocupă locul 10 în
clasamentul general. Campionatul de Formula 2 FIA precede Formula
1, fiind unul dintre campionatele de referință în motorsportul
internațional. „Mașinile sunt construite de către Williams,
echipa de Formula 1, iar motoarele provin de la Audi și au o
capacitate cilindrică de 1,8l turbo”, ne povestește Mihai
Marinescu.
Zilnic se
pregătește fizic și psihic
Reprezentantul României „zburdă” cu 276 km/h în campionat.
„Cu viteza te obișnuiești, devine un lucru firesc, normal.
Numai atunci când frânezi îți dai seama de viteza cu care
rulai”, detaliază senzațiile de pe circuit „Beu”, așa cum
îl alintă familia și prietenii. „Deși mulți cred că «șofăm»
o mașină repede, așa cum am face-o pe drumurile publice, noi ne
antrenăm zilnic ca orice sportiv de performanță, fizic și psihic.
Fizic, deoarece pulsul ajunge în timpul curselor și la 200 de bătăi
pe minut, iar psihic pentru că trebuie să fii capabil să
reacționezi în fracțiuni de secundă”, continuă
pilotul.
Traseu
împotmolit la bugete
Dar ce șanse sunt totuși să ajungă în Formula 1? „Beu” este
realist: „Toți piloții, până ajung să fie consacrați în F1
sau în alte campionate similare, plătesc. Nimeni nu-ți dă o mașină
să concurezi gratis. Chiar și intrarea în F1 se plătește. Dacă ești
bun și ai rezultate, plătești mai puțin, dar oricum
plătești”. Pilotul român nu renunță însă la visul de a
ajunge în F1. „Itinerariul în motorsport ar fi cam
următorul: mergi pe banii tăi, faci rezultate, semnezi cu un
manager bun, el găsește bugete și te duce în față. La mine s-a
oprit totul la găsit bugete, însă sper că voi depăși această
problemă”, puncteză Marinescu.
L-a
învins pe Alguersuari
Pasiunea pilotului român pentru sporturile cu motor datează de
mai bine de zece ani. După cinci ani în karting, Marinescu a trecut
în 2005 la monoposturi, pentru început concurând în Formula Renault
1.6. A câștigat curse, a urcat pe podiumuri, iar printre învinșii
săi s-a numărat și pilotul de Formula 1 Jaime Alguersuari, care a
terminat în spatele lui la general, pe locul 3.
Oprit
de poliție la… 62 km/h
Paradoxal, deși conduce cu 270 km/h, Marinescu nu se declară un
fan al vitezei pe șoselele din România: „Nu sunt sigure și
nici nu are rost să-mi asum riscuri”. Pilotul a fost oprit
o singură dată de poliție, la ieșirea din Brașov. „Am fost
oprit pentru că mergeam cu 62 km/h într-o zonă de 50”, a
conchis „Beu”, care în țară conduce mașina mamei sale, un
autoturism Xsara Picasso.
Invitat ca bursier în
Olanda
Mihai Marinescu (21 de ani) a absolvit în 2008 Liceul german „J.
Honterus” din Brașov, iar în prezent este student în anul II la
Universitatea Transilvania din Brașov, secția Autovehicule Rutiere.
În cadrul universității, Mihai a luat parte la proiectarea și
realizarea primului monopost funcțional din România. Din toamnă,
pilotul român își va continua studiile în Olanda, fiind invitat ca
bursier la „Tehnology University Delft”, evaluată drept a 15-a
universitate la nivel mondial, sursa a numeroși laureați ai
Premiului Nobel în domeniul ingineriei mecanice și
aeronautice.
Singurul handicap pe care îl am acum e că nu pot face
antrenamentul specific. Alți piloți îl pot face, având piste la
dispoziție
Mihai Marinescu, pilot Formula 2
Îi simpatizez pe Button și Webber, dar sunt atent la toți piloții
din F1
Mihai Marinescu, pilot Formula 2
Cea mai prestigioasă victorie a fost obținută în 2009,
la Macau Grand Prix, în Formula BMW