Un român face istorie în Dakar! Gyenes se bate cu greii din rally-raid!

Sportul românesc este aproape de a consemna cea mai bună
participare autohtonă la cel mai dificil rally-raid din lume. Mani
Gyenes (foto), cel mai bine clasat pilot român în Dakar, se menține
în TOP 25 de piloți, sătmăreanul ocupând, după etapa de ieri, locul
21 în ierarhia generală.

Mai mult, pilotul Vectra Racing reușește cu patru probe speciale
înainte de finișul competiției să se afle pe primul loc la clasa
Maraton (la această clasă concurenții nu au voie să schimbe
motoarele de-a lungul celor peste 9.000 de km cât măsoară
Dakar-ul). După șase speciale, Raliul Dakar pleacă din Chile pentru
a reveni în Argentina, unde pe 16 ianuarie, la Buenos Aires, va fi
consemnat finișul. De-a lungul săptămânii petrecute în Chile,
concurenții au avut de rulat aproximativ 2.300 de km în probele
speciale din deșertul Atacama. Ieri, în cadrul ultimei probe din
cel mai arid deșert de pe Pământ, concurenții de la clasa moto au
luat startul în linie ca la competițiile de motocross iar în prima
parte au fost nevoiți să meargă chiar prin ceață.

Din nou
tango

Azi, în etapa a zecea, raliul revine în Argentina, caravana urmând
să treacă granița prin Paso San Francisco, care se află în Anzi, la
o altitudine de 4.748 m. De-a lungul celor 862 de km (170 km de
probă specială) care vor fi parcurși, concurenții vor ajunge de la
390 m, altitudinea bivouacului din Copiapo (Chile), la 4.748 m la
vama dintre Chile și Argentina.

„Ultima
etapă a fost mai ușoară decât cea de pe 10 ianuarie când am mers
80% din cei 508 km pe un traseu în care era foarte multă piatră
ascuțită”, Mani Gyenes

Articol de Renatta Stepanov

Publicat: 12 01. 2011, 00:17
Actualizat: 12 01. 2011, 00:18