Valentino cel Mare! Rossi câștigă cursa MotoGP de la Jerez în fața colegului Jorge Lorenzo

  • Italianul de la Yamaha a dominat cap-coadă cursa clasei MotoGP de pe circuitul spaniol și se impune fără emoții. Podiumul a fost completat de Lorenzo și de Marquez
  • La general, Rossi este pe poziția a treia, în spatele lui Marc Marquez și a lui Jorge Lorenzo

Valentino Rossi și-a anunțat prestația încă din sesiunile de antrenamente, acolo unde s-a remarcat drept unul dintre piloții rapizi, dar și cu ritm bun de cursă. Promisiunea victoriei a venit în calificări, sesiune în care „Il Dottore” a obținut cel mai rapid timp, iar la declarațiile care au precedat cursa italianul și-a anunțat intențiile cât se poate de clar: „Am ritm, vreau victoria!”.

Fără să fie un specialist al plecărilor din grilă, Valentino Rossi s-a concentrat exemplar la Jerez și a plecat perfect din grila de start menținându-și poziția de lider. Secondat de Lorenzo, Rossi a parcurs primele două tururi fără să se poată distanța, motiv pentru care colegul său de la Yamaha a încercat o depășire în virajul 9, însă a fost trimis imediat înapoi pe locul secund, în fața lui Marc Marquez. Toate se întâmplau cu 26 de tururi înainte de final, moment care a fost sinonim cu evadarea lui Valentino Rossi. Cel mai rapid pilot de pe circuit aproape în fiecare tur, italianul a reușit să pună 2,1 secunde între el și Lorenzo cu 17 tururi înainte de finalul cursei.

Bătălia s-a dat în doi, Marquez a cedat spre final

Fără să aibă probleme în a gestiona avansul tot mai mare, Valentino Rossi s-a stabilizat la trei secunde în fața celor doi urmăritori. Marquez a încercat în repetate rânduri depășirea, însă Lorenzo a mers ca pe șine și spațiul pentru astfel de manevre a fost aproape inexistent. Emoțiile au început să apară din nou cu 10 tururi înainte de final, atunci când Jorge Lorenzo a dat semne că are suficient de multă putere pentru a recupera. De la o diferență de trei secunde între Rossi și Lorenzo, acesta din urmă a reușit în scurt timp să se apropie la 2,2 secunde. Marquez a ieșit tot atunci din calcule, fiind lăsat în urmă de piloții Yamaha.

Dupâ câteva tururi în care a dat emoții celor din garajul său, „Il Dottore” a forțat suficient cât să îi transmită lui Jorge Lorenzo că totul s-a terminat. De la 2,2 secunde avans la 2,8 secunde avans cu 6 tururi înainte de final și totul a fost decis. O victorie uriașă pentru Valentino Rossi, cel care la 37 de ani rămâne într-o formă fizică foarte bună și într-o formă sportivă de invidiat. 

Ritmul meu nu a fost foarte rapid încă de la început, Rossi era mai rapid. Când puteam să îl ajung, dar a apărut over spinning-ul. E păcat, aș fi putut să câștig cursa la o diferență mare, dar a apărut această problemă
Jorge Lorenzo, pilot Movistar Yamaha

Mi-am dat seama de la început că nu am același feeling ca ieri, am tras totuși tare, dar după ce era să cad de trei ori am zis că locul trei e în regulă. Nu a fost posibil să obțin mai multe azi
Marc Marquez, pilot Repsol Honda

Cred că am avut weekendul perfect, am început bine de vineri dimineață. Am lucrat bine cu echipa, le mulțumesc tututror! Victoria are un gust special!
Valentino Rossi, pilot Movistar Yamaha

CLASAMENTUL FINAL AL CURSEI CLASEI MOTOGP DE LA JEREZ

Publicat: 24 04. 2016, 16:04
Actualizat: 24 04. 2016, 16:05