Valentino Rossi:** „Da, voi concura la Raliul Mexicului”

Campionul mondial la motociclism, italianul Valentino Rossi, a
anunțat, joi, că va participa în 2010 la Raliul Mexicului, etapă a
Campionatului Mondial de raliuri, la volanul unui Ford Focus,
informează AFP.

„Da, voi concura la Raliul Mexicului”, a
declarat Rossi, de opt ori campion mondial, înaintea Marelui Premiu
al Malaysiei.

Interogat cu privire la viitorul carierei sale și la
posibilitatea de a părăsi cursele de Moto GP pentru cele de raliu,
italianul a răspuns: „Voi decide în 2011… în legătură cu
viitorul meu”.

Contractul lui Rossi cu Yamaha se va încheia în 2010.

Valentino Rossi a mai concurat la raliuri în trecut, în special
în Marea Britanie și Noua Zeelandă, și a efectuat teste și cu un
monopost de Formula 1 al echipei Ferrari.

Rossi, care are 38 de puncte avans în clasamentul mondial, ar
putea câștiga, duminică, la Sepang, al șaptelea titlu mondial la
categoria Moto GP.

MEDIAFAX

Publicat: 22 10. 2009, 17:46
Actualizat: 22 10. 2009, 17:56