Pilotul Michael Schumacher, aflat în comă indusă într-un spital din Grenoble, reușește să „răspundă la comenzi simple” și ar fi clipit, anunță, vineri, Sky News.
Germanul de 45 de ani ar fi reușit să clipească, în timpul testării reflexelor de către medicul Emmanuel Gay.
„După ce s-a redus gradat sedarea pacientului, echipa profesorului Emmanuel Gay a efectuat teste neurologice începând de luni. În timpul acestei prime faze, pacientul a clipit”, a notat Sky News, citând surse care susțin că Schumacher a „răspuns la comenzi”.
Joi, purtătorul de cuvânt al septuplului campion mondial de Formula 1, Sabine Kehm, a anunțat că sedativele administrate lui Michael Schumacher au fost diminuate pentru a permite începerea unui proces de trezire, care ar putea dura mult timp.
La o lună de la gravul accident suferit de Schumacher la schi, în stațiunea franceză Meribel, fostul pilot se află în continuare la terapie intensivă în spitalul din Grenoble.
Michael Schumacher, 45 de ani, a fost rănit grav într-un accident de schi, la 29 decembrie, în stațiunea franceză Meribel. Germanul a fost operat până acum de două ori, fiind în comă indusă de la internarea sa într-un spital din Grenoble.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER