Peste 16 zile se va împlini un an de la accidentul de schi în urma căruia Michael Schumacher s-a lovit la cap pe o părtie din Franța.
Schumacher, 45 de ani, a intrat într-un bolovan cu schiurile și a fost catapultat 34 de metri în aer, lovindu-se cu capul într-o altă piatră. În ciuda faptului că purta cască, Schumacher a suferit o lovitură puternică la cap, care i-a provocat leziuni cerebrale permanente, fiind operat de două ori.
De atunci starea campionului mondial de Formula 1 nu s-a schimbat foarte mult, fiind în comă, și tot mai multe persoane se îndoiesc că își va mai reveni vreodată. Mai mulți sponsori de calibru au decis să nu mai prelungească contractele cu Michael Schumacher. Navyboot și Jet Set, companii deținute de magnatul elvețian Philippe Gaydoul, aveau contracte în valoare de 4 milioane de lire sterline cu Schumacher. Pe de altă parte, Mercedes și DVAG au anunțat că vor rămâne alături de acesta.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER