UPDATE 13:40 Finlandezul Kimi Raikkonen (Lotus) va fi penalizat cu trei locuri pe grila de start a Marelui Premiu al Malaysiei, deoarece l-a jenat pe germanul Nico Rosberg (Mercedes) în timpul calificărilor de sâmbătă, de pe circuitul de la Sepang, informează AFP.
Raikkonen se afla în fața lui Rosberg, însă rula încet înainte de a intra la boxe, în momentul în care germanul a ajuns lansat în spatele lui, la finalul unui tur rapid prin care a încercat să avanseze în acea a treia parte a calificărilor.
Ca urmare a penalizării, Raikkonen, care a terminat calificările pe poziția 7, va porni duminică de pe locul 10 al grilei.
Germanul Sebastian Vettel de la Red Bull va ocupa prima poziție a grilei de start a Marelui Premiu al Malaysiei, a doua etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, și va fi urmat în ordine de piloții Ferrari, Felipe Massa și Fernando Alonso.
Sâmbătă, începând de la mijlocul Q2, ploaia a perturbat ședința de calificări, startul Q3 fiind amânat câteva minute. În ultima repriză a calificărilor, piloții au evoluat cu monoposturile dotate cu pneuri intermediare.
Vettel a reușit al doilea pole position consecutiv după cel obținut în urmă cu o săptămână, la Melbourne, în etapa de debut a sezonului, și al 38-lea din carieră.
Grila de start a Marelui Premiu al Malaysiei este următoarea:
1. Sebastian Vettel (Germania/Red Bull) 1:49.674;
2. Felipe Massa (Brazilia/Ferrari) 1:50.587;
3. Fernando Alonso (Spania/Ferrari) 1:50.727;
4. Lewis Hamilton (Marea Britanie/Mercedes) 1:51.699;
5. Mark Webber (Australia/Red Bull) 1:52.244;
6. Nico Rosberg (Marea Britanie/Mecedes) 1:52.519;
7. Kimi Raikkonen (Finlanda/Lotus-Renault) 1:52.970;
8. Jenson Button (Marea Britanie/McLaren-Mercedes) 1:53.175;
9. Adrian Sutil (Germania/Force India) 1:53.439;
10. Sergio Perez (Mexic/McLaren-Mercedes) 1:54.136;
11. Romain Grosjean (Franța/Lotus-Renault) 1:37.636;
12. Niko Hulkenberg (Germania/Sauber) 1:38.125;
13. Daniel Ricciardo (Australia/Toro Rosso) 1:38.822;
14. Esteban Gutierrez (Mexic/Sauber) 1:39.221;
15. Paul Di Resta (Marea Britanie/Force India) 1:44.509;
16. Pastro Maldonado (Venezuela/Williams) 1:37.867 (timp din Q1);
17. Jean-Eric Vergne (Franța/Toro Rosso) 1:38.157;
18. Valtteri Bottas (Finlanda/Williams) 1:38.207;
19. Jules Bianchi (Franța/Marussia) 1:38.434;
20. Charles Pic (Franța/Caterham) 1:39.314;
21. Max Chilton (Marea Britanie/Marussia) 1:39.672;
22. Giedo van der Garde (Olanda/Caterham) 1:39.932.
Cursa de pe circuitul de la Sepang va avea loc duminică, de la ora 10.00.
sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER