Vettel, învingător în Marele Premiu al statului Singapore

Pilotul german al echipei Red Bull, Sebastian Vettel, a câștigat, duminică, Marele Premiu al statului Singapore, a 14-a etapă a CM de Formula 1, fiind urmat în ordine de britanicul Jenson Button (McLaren-Mercedes) și de spaniolul Fernando Alonso (Ferrari).

Pe locul 4 s-a situat britanicul Paul Di Resta (Force India), pe cinci s-a clasat germanul Nico Rosberg (Mercedes), iar al șaselea a trecut linia de sosire finalndezul Kimi Raikkonen (Lotus-Renault).

Locurile 7-10 au fost ocupate în ordine de francezul Romain Grosjean (Lotus-Renault), brazilianul Felipe Massa (Ferrari), australianul Daniel Ricciardo (Toro Rosso) și conaționalul său Mark Webber (Red Bull) .

Britanicul Lewis Hamilton (McLaren-Mercedes) a abandonat în turul 23, din cauza unei probleme tehnice, la fel și Michael Schumacher, în turul 39, după ce monopostul său l-a lovit pe cel pilotat de Jean-Eric Vergne (Toro Rosso).

Cursa a fost întrerupă de două ori de intervenția Safety Car-ului și s-a încheiat după expirarea limitei de două ore.

Etapa următoare, Marele Premiu al Japoniei, va avea loc peste două săptămâni, la Suzuka.

După 14 etape, clasamentul piloților (primele zece poziții) este următorul:

1. Fernando Alonso 194 de puncte;

2. Sebastian Vettel 165;

3. Kimi Raikkonen 149;

4. Lewis Hamilton 142;

5. Mark Webber 133;

6. Jenson Button 119;

7. Nico Rosberg 93;

8. Romain Grosjean 82;

9. Sergio Perez 65;

10. Felipe Massa 51.

Clasamentul constructorilor este următorul:

1. Red Bull 298 de puncte;

2. McLaren-Mercedes 261;

3. Ferrari 245;

4. Lotus Renault 231;

5. Mercedes 136;

6. Sauber 100;

7. Force India 75;

8. Williams 54;

9. Toro Rosso 14;

10-12. Hispania, Caterham, Marussia 0.

Publicat: 23 09. 2012, 17:21
Actualizat: 23 09. 2012, 17:46