Vettel poate deveni campion mondial peste o săptămână

Vettel poate deveni campion mondial peste o săptămână
  • Publicat:
  • Actualizat:

A patra victorie consecutivă, a opta în acest sezon, îl apropie pe Sebatian Vettel la câteva sute de kilometri de un nou titlu mondial, pilotul german putând realiza această peformanță peste numai o săptămână, la Suzuka, unde va avea loc Marele Premiu al Japoniei.

„Monologul” lui Vettel, așa cum a caracterizat Gazzetta dello Sport evoluția germanului din ultimele curse, a continuat, duminică, la Yoengam. Sebastian Vettel și-a surclasat din nou toți adversarii, a evitat incidentele care au pigmentat Marele Premiu al Coreei de Sud și a trecut netulburat linia de sosire pe primul loc. Avansul său în clasamentul piloților a ajuns la 77 de puncte, iar al patrulea titlu mondial consecutiv îi poate intra în palmares duminica viitoare, dacă el va câștiga la Suzuka, iar „palidul” lui adversar, Fernando Alonso de la Ferrari, va termina mai jos de locul 8.

Cursa de la Yeongam a început cu un acroșaj în virajul al treilea, când Felipe Massa a atins monopostul coechipierului său, Alonso. A fost o agitație mare în primul tur, în spatele lui Vettel, plecat ca din pușcă din prima poziție a grilei. Doar pilotul de la Red Bull și Nico Rosberg (Mercedes) și-au păstrat în Top 10 locurile avute la start, 1, respectiv 4.

Romain Grosjean (locul 3 la start) l-a depășit surpinzător pe Lewis Hamilton (2), cel care părea singurul capabil să-i pună probleme liderul campionatului, Nico Hulkenberg (7) a trecut de Alonso, apoi Kimi Raikkonen a câștigat și el o poziție.

După start, cursa a intrat într-o perioadă mai liniștită, cu Vettel distanțându-se constant, urmat de Grosjean, de Hamilton și de Rosberg. Ajuns pe cinci, Hulkenberg (Sauber) a ținut în spatele său trei vedete ale Marelui Circ, Alonso, Raikkonen și Webber. Australianul a reușit să prindă acest „trenuleț” după ce a plecat de pe locul 13 a grilei.

La primul schimb de pneuri, piloții au „încălțat” cauciucurile medii în locul celor supersoft și în scurt timp majoritatea a început să se plângă de uzura accentuată și prematură a acestora. În turul 31, pneul dreapta-față al monopstului McLaren-Mercedes pilotat de Sergio Perez s-a exfoliat, bucata desprinsă fiind foarte aproape să-i lovescă pe Hamilton și Webber.

Organziatorii au trimis mașina de sigurnață pe pistă și piloții s-au strâns din nou în spatele lui Vettel. Intrările la boxe și rearanjarea pozițiilor în urma safety-car-ului l-au propulsat pe Raikkonen pe locul trei, înaintea lui Hamilton, care a fost urmat de Hulkenberg, Alonso și Webber. Rosberg a ieșit din prim-plan după o problemă avută la aripa-față.

Safety-car-ul a fost nevoit să revină la scurt timp după ce a părăsit pista, din cauza faptului că monopostul Red Bull al lui Webber a luat foc în urma unui contract cu mașina Force India pilotată de Adrian Sutil. Astfel, asutralianul a fost a doua oară consecutiv obligat să abandoneze cu mașina în flăcări, așa cum a făcut-o la Singapore.

Finalul cursei a fost spectaculos, cu numeroase depășiri și dueluri roată la roată. După ieșirea mașinii de securitate, Hulkenberg l-a întrecut pe Hamilton și Raikkonen și-a depășit coechipierul, dar nu a avut nicio soluție pentru a se apropia de Vettel. Finlandezul, care din sezonul viitor îl va înlocuit pe Massa la Ferrari, a obținut un meritat loc 2, după ce a fost abia al nouălea la start, iar Grosjean a trebuit să se mulțumească doar cu locul trei. Nico Hulkenberg a fost un obstacol imposibil de trecut pentru următorii săi, astfel că Hamilton și Alonso au încheiat pe pozițiile 5, respectiv 6. Locul 4 ocupat de germanul de la Sauber reprezintă cea mai bună performanță din cariera sa.

Locurile 7-10 au fost ocupate în ordine germanul Nico Rosberg (Mercedes), de britanicul Jenson Button (McLaren-Mercedes), de brazilianul Felipe Massa (Ferrari) și de mexicanul Sergio Perez (McLaren-Mercedes).

Clasamentul piloților îl are detașat în frunte pe Vettel, cu 272 de puncte, el fiind urmat de Alonso cu 195 de puncte și de Raikkonen cu 167 de puncte. La constructori, Red Bull a acumulat 402 puncte, în timp ce Ferrari are 284 de puncte, iar Mercedes 283 de puncte.

Etapa următoare a Campionatului Mondial de Formula 1 va avea loc, în 13 octombrie, la Suzuka (Japonia).

Sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Asta este o minciună". Zvonul despre Marius Şumudică a intrigat-o pe Diana Şucu
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Borşa, în care trei poliţişti au fost răniţi grav de un şofer vitezoman. Agenţii mai aveau jumătate de oră din tură
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Borşa, în care trei poliţişti au fost răniţi grav de un şofer vitezoman. Agenţii mai…
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
S-a aflat ce a făcut Călin Georgescu: Nu mă lăsa să plec. Dezvăluirea momentului
S-a aflat ce a făcut Călin Georgescu: Nu mă lăsa să plec. Dezvăluirea momentului
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul…
×