Pilotul german al echipei Red Bull, Sebastian Vettel, a câștigat, duminică, a cincea cursă la rând, Marele Premiu al Japoniei, a 15-a etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, el fiind urmat de coechipierul său Mark Webber și de francezul Romain Grosjean de la Lotus-Renault.
Pe locul patru s-a situat spaniolul Fernando Alonso (Ferrari), pe cinci a fost finlandezul Kimi Raikkonen (Lotus-Renault), iar al șaselea a trecut linia de sosire germanul Nico Hulkenberg (Sauber).
Locurile 7-10 au fost ocupate în ordine de următorii piloți: mexicanul Esteban Gutierrez (Sauber), germanul Nico Rosberg (Mercedes), britanicul Jenson Button (McLaren-Mercedes) și brazilianul Felipe Massa (Ferrari).
Britanicul Lewis Hamilton (Mercedes) a abandonat.
Următoarea cursă, Marele Premiu al Indiei, va avea loc peste două săptămâni, la New Delhi.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER