Vettel: „Vreau titlul mondial!”
Senzația Formulei 1, germanul Sebastian Vettel,a participat ieri, la Jerez (Spania), la o ședință de antrenamente într-un monopost Red Bull. Înainte de antrenament, învingătorul de la Monza a acordat un interviu tabloidului Bild.
Bild: Sebastian, ești cel mai tânăr câștigător al unei curse de Formula 1 din toate timpurile. Știai că aveai deja stabilit și un alt gen de record?
S. V.: Da, din păcate. După exact șase secunde în Formula 1, la debutul meu, am primit prima penalizare. În 2006, la Istanbul, am iesit cu o viteză prea mare de la boxe. Amenda de 1000 de dolari a trebuit să o platesc singur, din salariul meu de șofer de teste la BMW.
Bild: Acum suma pare derizorie. Managerul lui Schumi, Willi Weber, a calculat că, în următorii 10 ani, poți câștiga aproximativ 100 de milioane de euro. Sună tentant, nu-i așa?
S.V.: Nu banii sunt motivația mea. Vreau să ajung campion mondial.
Bild: După victorie câți ți-au făcut oferte pentru a-ți deveni manageri?
S. V.: Câțiva, nu prea mulți. Ca și înainte de această victorie. Nu că nu mi-aș dori să am un manager. Pur și simplu n-a fost să fie până acum. Încrederea trebuie să existe de la bun început. Poate la următoarea cursă dau peste cineva cu mașina, poate acela e viitorul meu manager, cine știe? Bineînțeles, sper să nu calc pe nimeni cu monopostul… Nici cu propriul meu automobil.
Bild: După victoria de la Monza ai primit foarte multe laude din partea experților. Crezi că ești deja un pilot de top?
S. V.: Sunt încă în formare. Formula 1 este un sport foarte complex, un șofer trebuie să fie capabil să se gândească la 1000 de lucruri simultan. Doar cu timpul poate apărea performanța aceasta..
Bild: Ești la Toro Rosso, din următorul sezon la Red Bull. De ce nu te-ai dus direct la o echipă de top?
S. V.: Acum un an, Red Bull era singura mea opțiune. Nu mi-e rușine să recunosc asta. Nu exista nicio echipă de top care să mă vrea. Ei au avut încredere în mine încă de pe vremea când aveam 11 ani. De aceea nu am ezitat nicio secundă.
Bild: Ce planuri ai până la următoarea cursă?
S.V. Țelul meu e să ajung până în vârf. La anul vreau o echipă de top. Dar nu am un plan concret. Ce îmi doresc e titlul de campion mondial. Dar nu poți ști niciodată ce se întâmplă. Pentru câștigarea unui titlu trebuie ca fiecare “rotiță” să functioneze perfect.
Bild: Monza a fost o întâmplare?
S.V.: Nu. Am câștigat pe merit, n-am făcut nicio greșeală. O să vedeți că o să mai câștig și alte curse în acest sezon.
Â
traducere și adaptare Octavian METONI