Victorie surpriză la Râșnov! Cășuneanu, noul lider la viteză în coastă

Redactor:
Gabi Marin
Victorie surpriză la Râșnov! Cășuneanu, noul lider la viteză în coastă
  • Publicat:

Etapa a doua din Campionatul Național de Viteză în Coastă, Trofeul Râșnov, a înregistrat un câștigător surpriză, dar a schimbat și liderii celor două categorii de concurs. Costel Cășuneanu este noul lider al Categoriei II, în timp ce la Categoria I pe primul loc a urcat Eduard Cozma. În total, un număr record de 106 piloți au luat startul în eveniment.

Ploaia care a căzut la Râșnov chiar înainte de finalul cursei a afectat urcarea decisivă a favoriților la câștigarea etapei organizate la poalele cetății medievale. Victoria i-a revenit astfel lui Călin Manițiu, urmat pe podiumul general de Eduard Cozma și Dudu Șenchea, piloți care au apucat să încheia cursa pe un traseu de concurs uscat. A fost prima victorie înregistrată de Manițiu în carieră.

Cursa a fost întârziată!

Ultimul favorit care a apucat să ia startul pe uscat a fost Lucian Răduț, însă acesta a ieșit în decor la jumătate traseului, moment în care Mihai Leu aștepta să facă urcarea decisivă. Cursa a fost întârziată cu aproximativ 20 de minute, timp în care și-a făcut apariția și ploaia, care a decis astfel soarta confruntării cailor putere.

Singurul care a reușit să se mențină în top la final a fost Costel Cășuneanu, pe 4 la general, dar pe 1 la categoria II, rezultatul care l-a transformat în noul lider al campionatului. Cu 43 de puncte, Cășuneanu are cu 6 mai multe decât Octavian Ciovică și cu 25 peste Dan Maghețiu, al treilea clasat după două runde.

Campion național en-titre de super rally, Cășuneanu a fost pe 2 la categorie în prima rundă de la Cheile Grădiștei, fiind una dintre revelațiile acestui început de sezon.

„Obiectivul rămâne apărarea titlului de super rally pentru acest sezon, dar sunt bucuros că am reușit să obțin rezultate bune și la viteză în coastă. Momentan aștept cursa de super rally de la Mangalia, iar apoi e posibil să luăm startul și în etapa de coastă de pe Transalpina”, a declarat Cășuneanu.

Campionatul Național de Viteză în Coastă 2021 programează un total de 8 etape în acest sezon. Etapa de pe Transalpina va avea loc în perioada 5-6 iunie.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×