UPDATE | Sophia Florsch e supusă unei intervenții chirurgicale la coloana vertebrală. Operația de luni durează de peste șapte ore. În comunicatul emis de echipa pilotului se arată că se intervine „încet, pentru a fi eliminate orice riscuri”.
UPDATE | Informațiile cu caracter neoficial care vin prin intermediul rețelelor de social media indică faptul că Sophia Florsch nu a suferit răni grave în urma accidentului. Însă, din păcate, de suferit au avut mai mulți reprezentanți ai presei care își făceau meseria după gardul de protecție pe care monopostul nemțoaicei l-a spulberat. În comentariul Eurosport România se indică faptul că trei fotografi și un cameraman sunt în stare critică.
ȘTIREA INIȚIALĂ‚:
Imagini greu de urmărit în această dimineață de la Grand Prix-ul din Macau. În startul cursei care se desfășoară pe un circuit stradal, pilotul Sophia Florsch (17 ani) a fost protagonista unui accident îngrozitor. Din imaginile postate pe social media de către spectatorii din Macau, se pare că nemțoaica a pierdut controlul monopostului pe linia dreaptă care a precedat virajul Lisboa, mașina s-a răsucit și a decolat, practic, peste competitorii care abordau cu viteză redusă virajul strâns de dreapta.
Monopostul Sophiei a trecut prin gardul metalic de protecție și s-a izbit de construcțiile de după gard, totul la o viteză foarte ridicată. În acest moment, la mai bine de 20 de minute după eveniment, știrile despre starea de sănătate a Sophiei lipsesc. Știrea este în curs de actualizare.
En este vÃdeo se ve el brutal accidente d Sophia Floersch. #MacauGP. Uf…Espero q no haya heridos. Muy peligroso para piloto y comisarios… VÃdeo d @vangamerenf1 pic.twitter.com/Yvb6be7kki — Albert Fabrega (@AlbertFabrega) November 18, 2018
En este vÃdeo se ve el brutal accidente d Sophia Floersch. #MacauGP. Uf…Espero q no haya heridos. Muy peligroso para piloto y comisarios… VÃdeo d @vangamerenf1 pic.twitter.com/Yvb6be7kki
— Albert Fabrega (@AlbertFabrega) November 18, 2018
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER