VIDEO | Caii putere se vor dezlănțui pe 18 octombrie la cel mai mare Grand Prix de drift din România

Cei mai buni piloți de drift din țară se vor confrunta într-un show unic, pe 18 octombrie, în parcarea târgului auto Vitan din Capitală, la primul Grand Prix organizat de Romanian Drift Community, care va avea și un moment special dedicat acestui fenomen cu un tir DAF.

Peste 20 de mașini de peste 500 de cai putere, pregătite pentru competițiile internaționale sunt anunțate la start. Acesta se vor duela în deja celebrele battle-uri, chiar și cu câte patru mașini, ceea ce va face să crească nivelul de spectacol și adrenalină. Efectele pirotehnice și fetele frumoase nu vor lipsi de la evenimentul la care vor fi prezente și mai multe vedete din sport, muzică și showbiz.

„Va fi un show la cel mai înalt nivel în lumea driftului, de la urmăriri spectaculoase pline de suspans și până la efecte pirotehnice care vor face deliciul publicului. Vom avea inclusă și partea de stunt, cu motociclete, care promit un spectacol interesant, dar în premieră și un truck drift, adică derapaje controlate cu un cap de tir, dar și tandem între acesta și o mașină”, a declarat Andrei Balica, inițiatorul proiectului.

„Drift Community Grand Prix” va fi transmis în direct și pe internet, prin intermediul portalului www.driftcommunity.ro. „Ne dorim să arătăm tuturor românilor faptul că driftul nu înseamnă acele cerculețe și burnout, ci reprezintă un stil de pilotaj care deja începe și în România să prindă amploare crescând exponențial de la an la an, atât ca număr de simpatizanți, cât și nivelul calitativ al piloților. E foarte important să fie practicat într-un cadru sigur, departe de stradă. Acest eveniment respectă standardele competițiilor din motorsport internaționale asigurându-se padoc standardizat, asistență medicală și asistență tehnică  pe toată durata evenimentului”, a spus și Denis Manea, cofondatorul Romanian Drift Community.

Oficialul le-a oferit și o veste bună pasionaților de drift, astfel că cei care vor fi prezenți la Drift Community Grand Prix vor avea ocazia de a simți, în timpul sesiunilor de Taxi Drift, chiar din dreapta pilotului senzațiile tari pe care le oferă o astfel de mașină de competiție.

Piloții care vor face spectacol sâmbăta viitoare în București sunt consacrați deja în campionatele naționale și europene, printre aceștia numărându-se Călin Ciortan, Marius Mitrache, Gabi Imre, Cătălin Trifan si Ilarion Grigorici, dar și piloți debutanți, tinere talente, precum Alin Grădinaru care la 15 ani se poate lăuda cu multe trofee în lumea moto.

Înființat în 2014, Clubul Sportiv Romanian Drift Community își propune să îi aducă împreună pe toți iubitorii acestui sport, piloți amatori și profesioniști, într-un cadru legal și să promoveze acest stil de pilotaj în vederea afilierii la o federație deja existentă sau creării unui nou for. În primăvara acestui an, în cadrul evenimentului organizat de către Romanian Drift Community a fost lansată și școala Kns Drift Experience, avându-l ca trainer pe Marius Mitrache, care-și propune să-i ajute pe amatori să facă pasul spre nivelul profesionist al driftului.

Drift Community Grand Prix de pe 18 octombrie se va desfășura cu sprijinul necondiționat al partenerilor Casa Black Tie, Autovit, Bograve Advertising, Restaurantul Cocoșu Roșu, Mix Fabrik, Mario Crew, Stage Expert, Auto Garage, Club Chaboo și Master Tunner.

Fimulețul de prezentare al evenimentului poate fi urmărit aici:

Publicat: 07 10. 2014, 21:22
Actualizat: 07 10. 2014, 21:23