VIDEO ‘Doctorul’, operat! Rossi, dublă fractură la Mugello

Probleme pentru multiplul campion mondial din GP, italianul
Valentino Rossi. „Il Dottore” a suferit astăzi un accident grav pe
circuitul de la Mugello, în a doua sesiune de antrenamente libere
care conta pentru GP-ul Italiei.

Rossi, care a dominat prima parte a testelor de vineri, a căzut pe
circuit când mai erau 15 minute din sesiunea de antrenamente.
Pilotul italian s-a dezechilibrat în virajul Biondetti 1, după ce
pneul din spate al motocicletei și-a pierdut aderența în această
șicană rapidă, în a doua ședință de încercări libere.

Potrivit primelor informații din presa italiană, Rossi a suferit
o dublă fractură de tibie și peroneu, la piciorul drept. A fost
trasportat de urgență cu elicopterul la un spital din Florența,
unde va fi operat în această seară.

Aproape sigur, italianul a ratat șansa de a-și apăra titlul. În
acest moment, Rossi ocupa poziția a doua în clasamentul general, cu
61 de puncte, la 9 în spatele liderului Jorge Lorenzo.

Încă nu poate fi estimată durata indisponibilității italianului,
dar italienii scriu că, cel mai probabil, Rossi nu va mai concura
în Moto GP în următoarele două sau trei luni.

CLICK AICI
PENTRU VIDEO

Publicat: 05 06. 2010, 14:25
Actualizat: 05 06. 2010, 16:00