VIDEO La naiba cu gravitația! Vezi niște sărituri incredibile!

O misiune soră cu imposibilul e doar un fleac pentru Robbie
Maddison. Bine, doar pentru el… Urmăriți mai jos ce i-a trecut
prin minte în urmă cu vreo două luni.
E o zi înnorată de aprilie, plasată parcă între două anotimpuri,
mai precis 7 aprilie 2010, o dată ce poate căpăta conotații tragice
sau, din contră, de preamărire. Prin aer planează deja adrenalina
de care Maddo e pur și simplu dependent! Iar milioanele de oameni
care urmăresc cu sufletul la gură evenimentul își vor ține
răsuflarea preț de câteva secunde, întrucât Canalul Corint poate
deveni crematoriul ce-l va înghiți pe eroul nostru. Pentru că
niciun rider n-a mai fost amețit de amestecul inconștiență-curaj,
care-i să-i tulbure mințile atât de tare încât să ridice ștacheta
la un asemenea nivel: planarea peste canalul construit în 1893,
care leagă Golful Corint din Marea Ionică de Golful Saronic din
Marea Egee.

Motor de
122 kg

Dar „masochistul” australian de 29 de ani ia hățurile în mână.
Sângele îi fierbe deja în vene, iar calmul său de neînchipuit
afișat de câte ori descalecă de pe motor e acum doar o imagine din
trecut. Robbie își pironește privirea spre rampa Red Bull de pe
care trebuie să prindă aripi până spre platforma de aterizare, își
răsucește capul brusc și brutal, de parcă ar vrea să lovească cu
capul o minge (ticul său arhicunoscut), și pleacă în marea aventură
de câteva secunde. Ia startul de pe o suprafață artificială,
propulsează Honda 500 până la 125 km/h, accelerează pe iarba ce-i
umezește pneurile și gonește furibund spre rampă.

Planare:
85 de metri

Desprinderea e efectuată perfect, iar prăpastia e doar un detaliu
minor pentru Robbie, australianul luând o poziție verticală pe
motor pentru a menține constantă viteza de zbor. Nu mișcă niciun
mușchi al corpului, deși pare că ține cu greu mastodontul de 120
kg, și sfidează legile gravitației la 95 de metri deasupra apei.
Distanța e uluitoare până la celălalt mal – 85 de metri -, iar dacă
ești teleportat din întâmplare la o aruncătură de băț de zona
acțiunii, crezi că zboară vreo pasăre rătăcită la mică altitudine
sau un pește cu forme ciudate.

„N-am
rezistat tentației”

E totuși doar un tip cu forțe parcă supranaturale, unul cu care noi
toți ne-am identificat în accesele de eroism juvenil și spirit de
aventură. Dar nu v-am relatat finalul: pneurile Hondei iau contact
cu peticul de pământ de pe celălalt mal al minunii grecești, iar
zgomotosul motor e acoperit de aplauzele frenetice ale asistenței
ce anunță finalul uluitor al unui nou act fabulos pentru un
pământean mai altfel decât noi toți. „N-am rezistat tentației de a
sări peste Corint. Uneori trebuie să-ți asumi riscuri pentru a
deveni mai înțelept și pentru a înfrunta alte pericole. A fost o
săritură tehnică cu probleme doar la aterizare, pentru că n-am avut
voie să comit nicio greșeală”, au fost vorbele lui Robbie. Ce s-ar
fi întâmplat dacă o comandă ar fi fost executată greșit sau dacă
natura s-ar fi dezlănțuit instantaneu sunt niște întrebări fără
răspunsuri precise.

Publicat: 25 06. 2010, 14:53
Actualizat: 25 06. 2010, 16:57