Accidentul spectaculos suferit de Loriz Baz, pilot Avintia Racing, în cadrul testelor oficiale MotoGP de la Sepang sunt acum reprezentate de cifre. Datele de telemetrie făcute publice prin intermediul site-ului oficial al competiției arată cifre impresionante în cazul căzăturii provocate de explozia cauciucului spate al motocicletei francezului.
Fără să menționeze că totul s-a petrecut din cauza exploziei gumei Michelin, site-ul MotoGP spune că: „accidentul s-a petrecut pe principala linie dreaptă a circuitului în urma unei probleme tehnice care rămâne să fie stabilită și care a provocat pierderea controlului. Acest lucru l-a făcut pe Loris să fie aruncat de pe motocicletă după 1,9 secunde. Sistemul airbag Alpinestars Tech-Air Race, instalat în combinezonul lui, s-a declanșat atunci când Loris a fost aruncat, iar primul impact cu pista a avut loc după 60 de milisecunde. Cea mai mare forță înregistrată la impact a fost de 29,9g și a avut loc asupra umărului stâng. Din momentul în care Loris a atins asfaltul au fost 6,6 secunde în care a fost târât pe circuit„.
În ciuda faptului că nu este aruncată vina pe gumele Michelin, producător care a intrat în acest sezon în MotoGP înlocuind Bridgestone, mărturiile lui Loris Baz de după eveniment indică vinovatul. „Am avut o problemă cu guma spate și am căzut la 290 km/h, iar motocicleta mi-a fost distrusă„, spunea pilotul citat chiar de site-ul oficial MotoGP.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER