Viteza în Coastă ajunge la jumătate campionatului și se pregătește de revederea cu Sinaia

Singura cursă din Campionatul Național de Viteză în Coastă care se desfășoară pe traseu integral urban va avea loc în acest weekend la Sinaia, în apropierea Muzeului Național Peleș, și va beneficia de prezența celor mai în vogă piloți ai sezonului.

Deja tradițională, cu mai bine de 6 decenii de istorie în spate, etapa de la Sinaia are un traseu de concurs de 3 kilometri, pe drumul care urcă spre celebrele castele Peleș și Pelișor. Reprezintă a cincea rundă a sezonului, precedentele fiind organizate la Râșnov, Cheile Grădiștei, Poiana Brașov și Reșița.

Publicul prezent va avea ocazia să urmărească lupta pentru supremație în cele două divizii ale campionatului, din 2019, acesta fiind organizat după sistemul FIA. Revenit la începutul anului în competiții, Lucien Hora, care pilotează un monopost Lola, este lider la categoria mașinilor de competiție, acolo unde este urmat de Emil Nestor, care concurează pe un prototip Norma.

Nepotul marelui Marin Dumitrescu, Silviu Dumitrescu, și Costi Stratnic, aflați la rândul lor în lupta pentru vârf, fac eforturi considerabile pentru a fi prezenți la Sinaia după ce runda trecută, la Reșița, au fost implicați în accidente.

Și liderul categoriei destinate mașinilor de producție, Mihai Leu, va fi prezent la Sinaia cu un Ferrari 458 Challenge, iar o eventuală nouă victorie ar însemna un pas imens pentru asigurarea titlului de campion. În 2003, cel care devenea cu șase ani în urmă primul campion mondial de box al României, a cucerit și titlul la raliuri, astfel că s-ar putea număra printre puținii care cuceresc titlul național în ambele discipline ale automobilismului sportiv.

Organizatorii se așteaptă la un nou număr impresionant pe lista de înscrieri după ce la ediția precedentă au concurat un total de 88 de piloți.

Etapa va beneficia inclusiv de două automobile electrice, modele Volkswagen Golf, ambele de la Kaufland E-Rally Team, unul înscris în concurs, pe care îl va pilota Sorin Ghișoi, iar cel de-al doilea va fi deschizător de drumuri, la volan urmând să se afle chiar primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea. Acesta are deja experiență în automobilismul sportiv, în trecut participând activ în etapele organizate la Sinaia.

Sâmbătă, 20 iulie, vor avea loc manșele de recunoașteri și antrenamentele, iar duminică se vor desfășura cele două manșe oficiale de concurs. Ediția din 2018 a fost câștigată de Lucian Răduț.

 

Publicat: 15 07. 2019, 10:58
Actualizat: 15 07. 2019, 10:59