Viva España!** Vezi cum poate câștiga Alonso un nou titlu în Formula 1

Campionatul Mondial de Formula 1 se apropie de final, iar
Fernando Alonso este în pole-position pentru a câștiga titlul în
acest sezon. Ar fi un alt mare succes al Spaniei, care ar putea
primi fără nicio reținere titlul de țara sportului mondial în
2010.

Până la finalul CM de Formula 1 au mai rămas de disputat două
etape, duminică în Sao Paulo (Brazilia) și săptămâna viitoare, în
Abu Dhabi (EAU). Dar cum poate câștiga Alonso titlul mondial în
Brazilia? ProSport vă prezintă toate variantele posibile, chiar
dacă mai bine de jumătate din ele par de domeniul
fantasticului.

Varianta
1: Alonso câștigă cursa (25 de puncte)

Spaniolul ar acumula 256 de puncte, iar Hamilton, Vettel și
Button ar fi eliminați din lupta pentru titlu indiferent de
rezultatele cumulate obținute în Brazila și în Marele Premiu al
Emiratelor Arabe Unite. Ca Alonso să se încoroneze în America de
Sud, ar trebui ca Mark Webber să nu se claseze mai sus de locul 5.
În acest caz, diferența dintre cei doi ar fi de 26 de puncte,
suficient pentru ca soarta campionatului să fie decisă.

Varianta
2: Alonso termină pe locul secund (18 puncte)

Calculele se complică puțin, dar nu sunt totuși de domeniul
fantasticului încât ibericul să câștige de acum. Astfel, Button
poate să termine și pe primul loc cursa din Brazilia, Vettel se
poate clasa pe orice poziție, numai să nu câștige, Hamilton nu
trebuie să se claseze mai sus de locul patru, în timp ce Webber ar
trebui să aibă o cursă slabă și să se situeze la final maxim pe
locul 9.

Varianta
3: Alonso termină pe poziția a treia (15
puncte)

La o asemenea clasare a spaniolului ar trebui să intervină și
hazardul, întrucât e greu de crezut că în ierarhia finală trei
dintre cei mai buni piloți ai sezonului pot avea evoluții sub
așteptări. Dacă Button este eliminat din lupta pentru titlu
indiferent de poziție, în schimb Webber ar trebui să abandoneze,
Hamilton nu are voie să urce mai sus de locul 5, în timp ce Vettel
îl face campion pe Alonso dacă se clasează de la locul 4 în
jos.

„Un titlu
incorect”

Fernando Alonso a urcat miraculos în fruntea clasamentului, în
condițiile în care după primele zece etape ale sezonului câștigase
o singură etapă. Pilotul de la Ferrari a avut ultimele patru curse
de excepție, trei dintre acestea terminându-se cu victorie.

Saltul spaniolului s-a produs din etapa a 11-a, de la MP al
Germaniei, unde obținea al doilea succes al sezonului. Acea
victorie a fost însă contestată îndelung, în condițiile în care
Alonso s-a impus în urma unor ordine de echipe auzite de o lume
întreagă. Atunci, șefii de la Ferrari i-au transmis subtil prin
radio coechipierului Felipe Massa, aflat la conducerea cursei de la
Hockenheim, că trebuie să-l lase pe Alonso să câștige. Ulterior,
Ferrari a fost amendată cu 100.000 de dolari, dar piloții au rămas
cu punctele. Spaniolul a obținut, așadar, un surplus de șapte
puncte la „general”, care ar putea cântări decisiv. Motiv și pentru
fostul președinte FIA, Max Mosley, să conteste supremația lui
Alonso: „Un eventual titlu obținut de Fernando Alonso la o
diferență mai mică de șapte puncte ar fi nedrept și nemeritat de
iberic”. Mosley a mai adăugat că acele șapte puncte ar trebui să-i
fie retrase spaniolului.

Și titlul mondial la constructori poate fi decis în
Brazilia, Red Bull putând câștiga în premieră dacă va obține cu 17
puncte mai mult față de McLaren

Casele de pariuri îl dau pe Alonso favorit la titlu cu o cotă de
1.60, în timp ce Webber are 3.25. În calcule mai sunt luați doar
Vettel – 10.00 și Hamilton – 15.00

26 victorii
are Alonso în CM de Formula 1

2 titluri
mondiale are deja la activ Alonso, obținute în 2005 și 2006 pentru
Renault

Publicat: 05 11. 2010, 08:20
Actualizat: 05 11. 2010, 08:27