Marele Premiu al Valenciei a fost marcat de un accident groaznic, în urma căruia australianul Mark Webber a avut norocul să scape fără urmări grave, deși a zburat cu mașina la aproape 300 km/h. Sebastian Vettel a trecut primul linia de finiș.
Mark Webber (Red Bull) a ieșit de la boxe în al zecelea tur al MP din Valencia și a încercat să-l depășească pe Heikki Kovalainen (Lotus). Australianul și-a calculat greșit manevra și s-a ciocnit de finlandez la aproape 300 km/h, moment în care monopostul pilotului de la Red Bull a zburat efectiv, rotindu-se de mai multe ori în aer. Deși a aterizat în cap și s-a lovit apoi de zidurile de protecție, Webber a scăpat în mod miraculos nevătămat. În urma incidentului, și Kovalainen a fost nevoit să abandoneze. Cursa a fost câștigată de Sebastian Vettel (Red Bull-Renault), germanul fiind urmat de britanicul Lewis Hamilton (McLaren Mercedes).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER