Zi încărcată de semnificații pentru Michael Schumacher. 23 de ani de la primul podium din carieră
Michael Schumacher (46 de ani) își continuă recuperarea după accidentul suferit în decembrie 2013 la schi la casa din Gland, de pe malul lacului Geneva, la 40 de kilometri distanță de Lausanne.
Deși progresul său este lent, iar ședințele de fizioterapie aduc schimbări abia vizibile în starea lui, lumea motorsportului este alături de Schumi. Mai mult, astăzi, fanii lui Schumacher au un motiv special de sărbătoare. În urmă cu exact 23 de ani, Schumi urca pentru prima dată pe podium într-o cursă de Formula 1. Pe 22 martie 1992, la Marele Premiu al Mexicului, Michael Schumacher, pilot la Benetton – Ford, termina cursa pe locul 3, după Riccardo Patrese, care a venit pe locul secund și câștigătorul Nigel Mansell,ambii de la Williams – Renault. Era a șaptea sa cursă în „Marele Circ, după ce în primul său an în Formula 1, în 1991, luase startul în șase curse și terminase în puncte în trei dintre ele.
Așa arăra clasamentul final:
Fotografia de podium:
Germanul avea atunci doar 23 de ani și era la începutul unei cariere extraordinare în motorsport, de-a lungul căreia avea să câștige 7 titluri mondiale.