Avem 22 de sportivi calificați la Jocurile Olimpice de la Soci!
– 22 sportivi români de la opt discipline, schi alpin, schi fond, biatlon, sărituri cu schiurile, patinaj artistic, bob, sanie și skeleton, sunt calificați la Jocurile Olimpice de iarnă care vor avea loc în perioada 7- 23 februarie la Soci (Rusia).
Secretarul general al Comitetului Sportiv și Olimpic Român (COSR), Ioan Dobrescu, a explicat pentru MEDIAFAX că delegația României s-ar putea mări cu alți doi sportivi până la plecarea spre Soci. „Sunt șanse mari ca numărul să se mărească. Asta pentru că așteptăm relocări la echipajul de două fete la bob. Sunt primele în clasamentul respectiv așa că sunt șanse destul de mari”, a afirmat Dobrescu.
Cei 22 de sportivi calificați deja la Jocurile Olimpice de iarnă
Schi alpin – Alexandru Barbu (slalom uriaș și slalom special), Ioan Valeriu Achiriloaie (coborâre), Ania Cail (Super G, slalom, combinată alpină);
Schi fond – Sara Timea, Paul Pepene, Florin Daniel Pripici;
Biatlon – Eva Tofalvi, Cornel Puchianu;
Sărituri cu schiurile – Iulian Pîtea (foto);
Patinaj artistic – Zoltan Kelemen;
Skeleton – Dorin Velicu, Maria Mazilu;
Sanie – Valentin Crețu (simplu masculin, ștafetă), Nicolae Radu Șovăială și Alexandru Teodorescu (dublu sanie masculin, ștafetă), Raluca Strămăturaru (simplu feminin, ștafetă).
Bob – Nicolae Istrate și Florin Crăciun (echipajul de dublu masculin), Andreas Neagu, Paul Muntean, Dănuț Moldovan, Bogdan Otavă (echipajul de 4 masculin).
Echipajul de bob dublu feminin al României, format din Maria Constantin și Andreea Grecu, va afla, vineri, dacă va participa la Jocurile Olimpice de la Soci, Federația Internaționale de Bob și Skeleton urmând să anunțe ultimii sportivi calificați prin relocare.
La ultima ediție a Jocurilor Olimpice de iarnă, Vancouver 2010, România a fost reprezentată de 28 de sportivi.
Plecarea delegației României spre Soci este programată pentru 28 ianuarie
MEDIAFAX