Banner imens ridicat de o macara până la etajul 4 prin care se cere demisia șefului Sportului! „Vrem ministru dedicat, Novak e mereu plecat” . Reacția forului din Vasile Conta
Circa 250 de persoane din Sindicatului Național Sport şi Tineret (SNST) au protestat împotriva ministrului Eduard Novak, căruia i-au cerut demisia, în timpul mitingului de joi la prânz unul dintre manifestanți fiind reținut de jandarmi.
Banner imens ridicat de o macara până la etajul 4 prin care se cere demisia ministrului Sportului! „Vrem ministru dedicat, Novak e mereu plecat”
Incidentul a provocat tensiune în faţa sediului Ministerului Sportului, iar pentru scurt timp protestatarii au blocat circulația solicitând eliberarea membrului de sindicat reținut. După câteva minute circulația a revenit însă la normal, iar protestatarul a fost transportat la cea mai apropiată secție de poliţie.
Membrii de sindicat au afișat un banner uriaș ridicat de o macara până la etajul patru al clădirii din fața ministerului pe care au afișat mesajul: „Demisia Novak”.
De asemenea, au fost afișate mesaje pe pancarte mai mici precum: „Pierdut ministru, îl declarăm nul”, „Vrem ministru dedicat, Novak e mereu plecat”, „Puteţi să vă suparăți, de astăzi nu mai furați”, „Descentralizarea – tun imobiliar”, „Jos dictatura hoților din tineret şi sport” şi „Sport şi tineret, cel mai prost buget”.
Care este poziția Ministerului Sportului
Ministerul Sportului a avut mereu o atitudine deschisă către colaborare și am căutat soluții la problemele reale din sportul românesc. Am arătat în repetate rânduri că ne dorim să ascultăm revendicările Sindicatului Național Sport și Tineret.
Protestul SNST, din 23 martie, a fost unul fără a avea baze reale. Nu am văzut nimic legat de sport, de solicitări în beneficiul angajaților, de proiecte de viitor. A fost o manifestație cu lozinci care nu au legătură cu sportul, cu atacuri la persoană și incitare la violențe.
Ministerul Sportului nu a obstrucționat în niciun fel protestul, din contră a asigurat cadrul pentru organizarea acestei acțiuni.
Atribuțiile unui sindicat ar trebui să fie altele, să reprezinte interesele angajaților și membrilor săi. Dacă sindicatul ar aloca măcar 10% în beneficiul sportului, din efortul depus pentru aceste atacuri, am vedea niște rezultate importante.
Noi vom continua să susținem dialogul și să căutăm sprijin pentru acele proiecte care vin în sprijinul sportului din România, precum Strategia Națională pentru Sport, îmbunătățirea cadrului legislativ, dezvoltarea infrastructurii sportive, descentralizarea, creșterea sportului de performanță, a celui de masă și cel din școli.