Bărăscu: „Nu mă mai țin picioarele”
Echipa tricoloră cu cele mai mari șanse la podiumul olimpic a primit o lovitură cu șase zile înainte de plecarea la JO. Aurica Bărăscu (foto, 34 de ani), una dintre veteranele revenite în barca tricoloră acum doi ani, a clacat la finele săptămânii trecute. Problemele ei de la spate s-au acutizat atât de tare, încât campioana olimpică de la Steaua a făcut o hemipareză. „Fac doi pași și cad, nu mă mai țin picioarele. Am o hernie de disc mai veche, cu un cioc care tasează un nerv. În urmă cu o lună am încercat un tratament la Spitalul Militar, dar a fost un fiasco”, spune sportiva legitimată la Steaua. Ea va suferi azi o intervenție chirurgicală, ceea ce îi spulberă visul obținerii unei noi medalii olimpice. „Îmi vine să plâng de necaz, dar mai importantă e sănătatea mea. Le țin pumnii fetelor”, a mai spus Bărăscu, titulară în ambarcațiunea de 8 plus 1.