Baschet: Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe, adversară din Spania în optimile de finală EuroCup Women. Meciul se va disputa în manșă unică

ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe s-a calificat în premieră în optimile de finală ale competiţiei feminine de baschet EuroCup Women, după ce a învins echipa spaniolă Cadi La Seu, cu scorul de 57-50 (15-17, 11-17, 19-8, 12-8), în Sepsi Arena din Sfântu Gheorghe, în ultimul meci din Grupa G.

În faza următoare, campioana României va întâlni pe Lointek Gernika Bizkaia. Sepsi-SIC era obligată să câştige ca să meargă mai departe.

Dacă învingea formaţia spaniolă la cel puţin 3 puncte, echipa covăsneană intra în play-off de pe locul secund. Cu o victorie cu 5 sau mai multe puncte, Sepsi câştigat grupa.

Baschet: Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe, adversară din Spania în optimile de finală EuroCup Women. Meciul se va disputa în manșă unică

„Pentru noi a fost cel mai greu meci și spun asta pentru că a fost și cel mai important. Sunt foarte fericită că am reușit să ne calificăm de pe primul loc și asta doar datorită fanilor noștri care cu sufletul au fost alături de noi”, a declarat după meci Annemarie Godri-Părău, care a primit Premiul „Kisgyörgy Emő”, fiind cea mai valoroasă jucătoare în acest meci, cu 14 puncte, 3 recuperări, 4 pase decisive.

În celălalt meci al grupei, ESB Villeneuve-d’Ascq LM a dispus de BC Namur cu 75-45.

Sepsi-SIC a ocupat primul loc în clasament, cu 5 puncte (+41), urmată de ESBVA-LM, 5 puncte (+31), Cadi La Seu, 5 puncte (+1) şi BC Namur, 3 puncte. Primele două clasate s-au calificat în optimile de finală, care vor avea loc în martie.

În faza următoare, echipa antrenată de Zoran Mikes va avea parte tot de un adversar din Spania, și anume Lointek Gernika Bizkaia.

Meciul va fi într-un turneu în format „bulă”

Cele două formații se vor întâlni într-o singură manșă în optimile competiției europene. Confruntarea dintre acestea se va disputa pe data de 16 martie într-un alt turneu de tip ”bulă”. Gruparea din Țara Bascilor s-a calificat în play-off de pe locul doi al grupei F, după ce a acumulat 2 victorii și o înfrângere.

Dacă va reuși să treacă de acest adversar, Sepsi se va duela în sferturile de finală cu Reyer Venezia din Italia sau cu InvestInTheWest ENEA Gorzow din Polonia.

Publicat: 25 01. 2021, 06:40