Dusan Bulut și-a împlinit un vis, duminică, la București: alături de Dejan Majstorovic, Marko Savic și Marko Zdero, #1 din baschetul 3×3 mondial a câștigat titlul european și singura cupă lipsă din vitrina sa. Sârbul în vârstă de 32 de ani este de cinci ori campion mondial, campion în World Tour (un fel de Champions League al echipelor de baschet 3×3) iar următoarea sa bornă devine, automat, primul titlu olimpic în disciplina care va intra în premieră în programul Jocurilor, la Tokyo, în 2020. „Mr BullutProof” a fost desemnat MVP al turneului final de la București, cu 39 de puncte înscrise.
Cum în baschetul 3×3 atacul este de 12 secunde, Dusan Bulut a intrat într-un joc cu 12 atacuri-fulger, întrebare-răspuns, pe coridoarele Circului Metropolitan București.
Ai petrecut câteva săptămâni în România, Cei ai remarcat și ce ai povesti despre țara care sărbătorește anul ăsta 100 de ani de la Unire? Da, am fost de câteva ori. Simt că sunt primit cu brațele deschise aici și mă simt bine.
Ce ai în comun cu Novak Djokovic, fost număr unu mondial în tenis? Nimic!
Cosmin Moței / Sport Arena Streetball
Care sunt cele mai cunoscute persoane în fața cărora ai jucat? Foști jucători de Euroligă din Serbia.
Ce VIP ai remarcat, de-a lungul anilor, la meciurile tale? Niște prieteni din Novi Sad. Întotdeauna este incredibil să știi că ai prietenii alături de tine să te susțină.
3×3 a ajuns din stradă la Jocurile Olimpice. Drumul tău, pe scurt, cum arată? Eu întotdeauna am spus că acest sport nu îseamnă doar lupta pentru medalie sau Jocurile Olimpice. Este mult mai mult de atât. Este subcultura străzii. Noi pentru a celebra acest spirit am fost aici de la început, cu mult înainte să înceapă discuția despre Jocurile Olimpice și vom rămâne în 3×3 și după ce prima ediție a Jocurilor pentru noi va fi trecut.
Ești poreclit „Mr. BullutProof”. Ai tras vreodată cu o armă, ai mers la vânătoare, în poligonul de tir? Niciodată!
Care a fost cea mai mare provocare a ta? Acest Campionat European! Singurul trofeu care lipsea… (n.r. – Bucureștiul a găzduit a patra ediție din istoroa Campionatului European de baschet 3×3. Prima ediție s-a jucat tot la Bucureștii, în Piața Universității, în 2014).
Partizan sau Steaua Roșie Belgrad? Novi Sad! Nu este un club mare de fotbal, dar este al nostru și e suficient!
Care era cel mai bun jucător din Dream Team-ul american din 1992? (n.r. – prima ediție a Jocurilor Olimpice în care au fost acceptați jucătorii de baschet profesioniști, decizie care le-a permis starurilor din NBA să ia startul în competiție) Cu siguranță, Michael Jordan! Cel mai bun, cel mai mare din istorie.
Te-ai întânit vreodată cu Ghiță Mureșan? Oh, nu! Dar știu cine este. De fiecare dată când vin aici, pentru că el este român, glumim pe seama înălțimii lui – cum ar fi dacă…
Te-ai descurca în fața unui jucător atât de înalt? (n.r. românul Gheorghe Mureșan este cel mai înalt baschetbalist din istoria NBA, cu 2,31 m. Sârbul Dusan Domovic Bulut măsoară 1,91 m) Aaaa, ar fi chiar mai ușor!
Pentru cine? Pentru mine!
4 țări diferite au câștigat primele patru ediții ale Campionatului European de baschet 3×3, la masculin: România – 2014, Slovenia – 2016, Letonia – 2017, Serbia – 2018
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER