2010 în alb – negru
Liderul Diviziei A reia cursa spre titlu pe terenul „câinilor
roșii” (17:30, TVR 2). Dinamo s-a întărit în pauza competițională
cu Bulancea, în timp ce „U” și CSU Asesoft sunt singurele echipe
care nu au efectuat schimbări în lot.
Zoran, ce-ți dorești de la 2010?
Anul 2009 ne-a adus și dezamăgiri, și bucurii, dar sunt sigur că
2010 va fi mai bun. Cel mai mult îmi doresc titlul de
campion.
Dacă ați putea să rejucați un meci din 2009, pe care l-ai
alege?
În primul rând decisivul de la Sibiu din sezonul trecut, când am
ratat calificarea în semifinale. Încă ne bântuie și meciurile cu
CSU Atlassib și Gaz Metan pierdute acasă în ultimele minute.
Cum se vede returul de pe scaunul de lider?
Am luptat ca să fim sus, am depus efort și suflet, și merităm să
fim pe primul loc. Dar greul de abia acum începe. Adversarii s-au
întărit în pauza competițională și toți vor să ne detroneze, ca
atare se vor mobiliza mai mult la meciurile cu noi.
Jucați cu Elba în semifinalele Ligii Europei Centrale, cum
comentezi?
În faza asta nu mai contează numele adversarului. Noi trebuie să
demonstrăm că nu am ajuns întâmplător în Final Four. Va fi la fel
de greu cu timișorenii, cum ar fi fost cu o formație din
străinătate. Campionatul este prioritatea noastră, dar ne dorim
acest trofeu european. Ar fi frumos să se joace turneul la
Cluj.
Reintrați în focuri în deplasare la Dinamo…
Nu e un meci special, suntem echipa mai bună și trebuie să
câștigăm.
19,9 –
puncte pe meci este media lui Krstanovic în prima parte a
sezonului
„Nu suntem favoriți la titlu. Gaz Metan Mediaș și CSU
Asesoft sunt contracandidate redutabile, iar celelalte echipe pot
furniza mari surprize” Zoran Krstanovic, jucător „U”
Mobitelco