Conducerea echipei campioane la baschet feminin ICIM Arad a semnat, joi seară, un contract valabil pe un sezon, cu drept de prelungire pe încă unul, cu antrenorul sârb Zoran Visic.
Tehnicianul sârb se întoarce la Arad, după ce în sezonul 2001-2002 a cucerit medaliile de argint cu ICIM, după care a dat „lovitura” în Euroligă, cu formația rusă Ekaterinburg.
Oficialii arădeni au fost nevoiți să se miște repede în privința alegerii noului antrenor, după ce americanul Stacey Nolan a decis să părăsească ICIM la finalul sezonului, deși câștigase titlul național, Cupa României și Liga Europei Centrale.
Noul antrenor al campioanelor a pregătit ultima dată formația sârbă Hemofarm Vrsac, în sezonul 2009-2010.
MEDIAFAX
Sursa foto: www.totalbaschet.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER