AMR 32 de zile | Croația vine sigur cu cel puțin trei jucători din NBA la Cluj! Cum arată echipa provizorie a adversarei României din 2 septembrie, de la Eurobasket
Continuăm prezentarea echipelor care vor fi prezente la Cluj, la Campionatul European de baschet masculin (31 august – 17 septembrie), iar azi a venit rândul Croației, una din cele două adversare ale României care au fost prezente la Jocurile Olimpice de la Rio în 2016
- Prima reprezentativă va evolua în Grupa C la Eurobasket. alături de Croația, Cehia, Spania, Muntenegru și Ungaria. Primele patru reprezentative se vor califica în optimile de finală.
- România joacă în această seară, de la ora 20:00, a doua partidă de verificare în compania naționalei Israel. În primul joc desfășurat în urmă cu 2 zile, tricolorii au pierdut cu 83-73
- România organizează Eurobasket alături de alte trei națiuni, Israel, Tucia și Finlanda
Croația nu a impresionat la ultima ediție a Eurobasket, disputat în 2015, dar este o echipă cu „pedigree”, care oricând se poate implica în lupta pentru medalii. În urmă cu un an, trupa lui Aleksandar „Aco” Petrovic a jucat la Jocurile Olimpice, unde a fost eliminată cu dificuștate de Serbia în sfertri, cu 86-83. Nu cu foarte mult timp în urmă, în 2013, Croația a ajuns până în semifinale la Eurobasket.
În lotul pentru turneul final din acest an, Croația i-a reținut pe cei doi jucători din NBA, Bojan Bogdanovic, transferat în această vară de Indiana Pacers, și Dario Saric (Philadelphia 76ers), în jurul cărora a fost clădită echipa și pentru Rio 2016.
„Am deja o echipă ideală în minte, dar trebuie să ne pregătit pentru absolut orice”, a declarat Aleksandar „Aco” Petrovic, după ce a anunțat lotul lărgit, în care a inclus și câțiva jucători cu mare experiență. În echipă a revenit inclusiv Marko Popovic (35 ani), care a revenit la prima reprezentativă după o pauză de 6 ani! Planurile antrenorului au fost date însă puțin peste cap, din moment ce Ante Zizic (Boston), Ivica Zubac (Los Angeles Lakers) și Mario Hezonja (Orlando Magic), aflați în lotul lărgit, nu vor juca foarte probabil la Cluj. Primii doi au fost reținuți de cluburi pentru a evolua în NBA Summer League.
Lotul Croației pentru Eurobasket va fi, cel mai probabil, următorul:
Bojan Bogdanovic (Indiana), Dario Saric (Philadelphia76ers), Roko Leni Ukic (Cedevita), Krunoslav Simon (Aanadolu Efes), Luka Zoric (Cibona), Marko Tomas (Cedevita), Filip Kruslin (Cedevita), Dragan Bender (Phoenix), Darko Planinic (Dinamo Sassari), Marko Popovic (Fuenlabrada), Dominik Mavra (Joventut), Ivan Ramljak (Cedevita), Tomislav Zubcic (Trabzonspor), Ivan Buva (Istanbul)
- România va întâlni Croația pe 2 septembrie, în etapa a 2-a, cu începere de la ora 20:30
- Biletele pentru FIBA Eurobasket 2017 se găsesc pe www.myticket.ro/eurobasket2017/, pe www.eventim.ro și www.blt.ro