Dacă anul trecut, la finalul turului, primele trei clasate contabilizaseră fiecare doar câte două înfrângeri, în actuala ediția a Diviziei A, după opt etape încheiate și a noua încă în desfășurare, favoritele la locurile fruntașe au bifat deja minim două eșecuri. CSM Oradea e singura echipă care a pierdut doar un meci, trupa lui Achim are însă trei restanțe, cu Poli Iași, CSU Atlassib și BC Miercurea Ciuc, iar luni primește vizita campioanei CSU Asesoft. Din cele cinci meciuri jucate, orădenii se pot lăuda însă cu victorii în fața CSM-ului din București și a Stelei.
Echipele mari nu doar că s-au împiedicat des, dar s-au împiedicat de buturuga mică. CSU Asesoft a pierdut în deplasare la codașa SCM Craiova și acasă cu CSM București, BC Mureș a clacat la Pitești și la Cluj, iar Steaua Turabo a cedat puncte la Oradea și la Târgu Mureș. Din plotonul formațiilor cu trei insuccese, Gaz Metan a avut probleme în capitală cu CSM București și Steaua, dar și pe terenul lui CSU Atlassib, echipa pe care medieșenii au eliminat-o din Cupă la o diferență de 44 de puncte. Vicecampionii de la „U” Mobitelco nu au reușit să se impună în derby-urile cu CSU Asesoft și Gaz Metan, rezultate contestate de clujeni, care au acuzat erori de arbitraj, și au pierdut la Rovinari. Energia a strâns la rându-i șase victorii în nouă meciuri, ieșind șifonată în confruntările cu CS Otopeni, Steaua și CSU Atlassib.
Start dezamăgitor de campionat au avut deținătoarea Cupei, BC Timișoara și CSU Atlassib. Leii din Banat au doar trei victorii în zece meciuri, jucând în devans partida cu BC Miercurea Ciuc, în timp ce formația sibiană are patru victorii în opt meciuri. Trei dintre acestea au fost obținute în ultimele patru etape, după venirea lui LeVar Seals la CSU.
„La fiecare meci echipa adversă îți poate pune probleme, mai ales dacă nu o iei în serios. La Sibiu noi am început bine, apoi ne-am relaxat și ei au profitat de ocazie. Cu siguranță nu este debutul de campionat pe care nu l-am dorit, anul trecut am avut două înfrângeri tot turul, dar asta este, competiția este mult mai strânsă. Cred că fiecare meci va fi greu, mai ales în deplasare, au fost deja destule surprize, CSU Asesoft a pierdut la Craiova, Steaua la Oradea… Momentan sunt cinci, șase echipe care pot câștiga titlul, nu există o favorită„, a declarat Titus Nicoară, după victoria obținută de Gaz Metan în fața lui „U” Mobitelco, scor 86-79.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER